Actualitate
WTA Dubai: Sorana Cîrstea, eliminată de locul 112 mondial
Sorana Cîrstea a părăsit turneul WTA 1000 de la Dubai în turul al doilea, jucătoarea noastră fiind eliminată de Karolina Muchova (ocupantă a locului 112 în lume), scor 6-4, 7-6(4).
Sorana CirsteaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia
Sorana Cîrstea, învinsă de Karolina Muchova la WTA Dubai
Setul I
Sorana a fost prima care a rupt echilibrul în meciul din turul al doilea de la Dubai: a câștigat contra serviciului, s-a distanțat la 3-1, dar în următoarele minute a pierdut avantajul pentru care muncise (3-3).
Următorul moment important al manșei a fost unul cu caracter decisiv: Sorana a făcut un game rău de serviciu la 4-4, Muchova a trecut în avantaj pe tabelă, iar apoi a închis setul cu serviciul (6-4).
Cîrstea a avut șansele ei importante în acest set, însă din păcate nu a reușit să profite de acestea.
Setul II
Setul al doilea a debutat cu un break al jucătoarei din Cehia. Karolina a avut apoi un game sigur de serviciu, iar avantajul a prins contur (2-0).
Inconstanța a fost un factor important în meciul de marți: Muchova a traversat minute mai slabe, Sorana a „apăsat” și mai mult cu forehandul, iar jucătoarea noastră a reușit să adune trei gameuri la rând (3-2).
În gameul al șaptelea, Sorana a salvat nu mai puțin de patru mingi de break (a fost chiar 0-40 la un moment dat), dar din păcate a cedat inițiativa și și-a cedat până la urmă serviciul.
Răsturnările de scor au continuat, iar Cîrstea după ce a recuperat breakul a condus cu 5-4 și 6-5. S-a ajuns în tiebreak, acolo unde ideilei Karolinei au fost mai precise și mai inspirate.
În plus, Muchova a reușit să o scoată în anumite momente din ritm pe Cîrstea cu sliceuri și scurte, iar victoria (6-4, 7-6(4)) s-a conturat după două ore și 19 minute.
De știut:
- Sorana Cîrstea şi-a asigurat un premiu în valoare de 17.930 de dolari şi 60 de puncte WTA pentru parcursul de la Dubai.
- În acest an, Cîrstea are 4 victorii și 6 înfrângeri în circuitul WTA.
- România mai are o singură reprezentantă pe tabloul feminin de simplu de la Dubai: Ana Bogdan.
Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 19-25 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $2.788.468. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit letonei Jelena Ostapenko.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



