Actualitate
Banca Mondială oferă un ajutor suplimentar Ucrainei de 2,5 miliarde de dolari
Banca Mondială (BM) a anunțat vineri că acordă Ucrainei un ajutor suplimentar de 2,5 miliarde de dolari pentru a „sprijini menținerea serviciilor esențiale și eforturile de redresare”, potrivit AFP.
Banca MondialaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Acest nou sprijin face parte din proiectul PEACE, care are ca scop susținerea financiară a funcționării serviciilor de stat ucrainene și provine de la Agenția americană pentru dezvoltare internațională (USAID).
Acesta ar trebui să permită guvernului ucrainean să „sprijine sectoare-cheie, inclusiv sănătatea, educația, plata pensiilor și îngrijirea persoanelor strămutate în interiorul țării”, precum și salariile funcționarilor ucraineni, a precizat BM în comunicatul său.
Noua linie de credit ridică la 20,6 miliarde de dolari fondurile mobilizate de BM pentru Ucraina, sub formă de împrumuturi sau granturi, de la începutul conflictului, în urmă cu doar un an, din care 18,5 miliarde de dolari au fost deja debursate.
„Mă bucur că Banca Mondială a mobilizat această sumă pentru a sprijini Ucraina. Vom continua să sprijinim poporul ucrainean în cele mai urgente nevoi ale sale și în coordonare cu eforturile de reconstrucție și redresare ale guvernului”, a declarat președintele instituției, David Malpass.
De la începutul conflictului, țara a primit un sprijin financiar și militar substanțial din partea comunității internaționale, în frunte cu Statele Unite.
În total, de la începutul conflictului, Statele Unite au oferit Ucrainei un ajutor direct de peste 113 miliarde de dolari.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



