Actualitate
VIDEO SuperLiga: Victorie pentru Farul în primul meci din play-off
Farul Constanța a câștigat primul meci din cadrul play-off-ului. Constănțenii s-au impus în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe (2-1), la capătul unui joc dominat de liderul din SuperLiga.
Jucatorii celor de la Farul ConstantaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
*Click pe numele marcatorilor pentru a putea vedea golurile*
Farul Constanța, victorie importantă cu Sepsi Sfântu Gheorghe
Echipa antrenată de Gică Hagi a început cum nu se poate mai bine play-off-ul.
Marinarii au câștigat în fața celor de la Sepsi OSK și au controlat partida de la Ovidiu.
La pauză, constănțenii au condus cu scorul de 1-0. Constantin Grameni a deschis scorul pentru gazde în minutul 28.
În a doua parte a jocului, Adrian Mazilu, perla celor de la Farul Constanța, a dublat avantajul echipei sale, la doar un minut de la reluarea partidei (min 46).
Covăsnenii au încercat să revină în joc, iar în minutul 59 Tudorie a redus din diferență pentru formația care și-a câștigat locul în play-off în duelul cu FC U Craiova 1948 (4-0).
Gazdele au închis jocul spre final, iar cei de la Sepsi nu au mai ajuns la poartă, rezultatul fiind neschimbat la capătul celor 90 de minute.
Clasament play-off
1. Farul Constanța 35p
2. CFR Cluj 32p
3. FCSB 30p
4. Universitatea Craiova 28p
5. Rapid București 26p
6. Sepsi OSK 21p
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



