Actualitate
Tanczos Barna anunţă semnarea primului contract de împădurire prin PNRR
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă, joi, că a fost semnat primul contract de împădurire prin PNRR, potrivit News.ro.
Drum prin padureFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
„Astăzi am semnat primul contract de împădurire finanţat din PNRR: la Scorniceşti, în judeţul Olt, împădurim aproape 83 de hectare de teren agricol. Asta înseamnă că vom elimina peste 10.000 de tone de CO2 din atmosferă în decurs de 20 de ani şi în acelaşi timp proprietarii vor beneficia anual de o subvenţie de 456 de euro pe hectar de la MMAP în aceşti ani”, a scris, joi, pe Facebook, Tanczos Barna.
Ministrul Mediului anunţă, de asemenea, care este obiectivul UDMR la guvernare: „Să protejăm pădurile, să gestionăm durabil acest sector, respectiv să acordăm finanţare pentru proprietari. În acest fel nu numai că extindem suprafeţele împădurite, dar luăm măsuri şi împotriva schimbărilor climatice”.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat, în această primăvară, o acţiune de promovare, la nivel naţional, a Campaniei Naţionale de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Ministrul Barna Tánczos a dispus secretarilor de stat din MMAP să organizeze, în perioada următoare, o serie de întâlniri de lucru în fiecare dintre judeţele României, pentru a oferi informaţii şi detalii potenţialilor beneficiari, cu privire la noua linie de finanţare pentru împăduriri, anunţă ministerul.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



