Actualitate
Ciolacu, despre Religia ca materie de Bac: Ce studii de impact să faci la principiile creştine, vechi de mii de ani?
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune că progresiştii din România duc o campanie de denigrare împotriva Bisericii Ortodoxe Române (BOR), în contextul propunerii cultelor religioase ca Religia să fie introdusă ca materie opţională la Bacalaureat. El susține că este vorba despre o istorie a religiilor ca obiect de studiu şi nu religia într-un sens habotnic.
Studiul BiblieiFoto: Weerachat Chatroopamai | Dreamstime.com
„Cultele au înţeles că trebuie să fie unite într-o astfel de abordare. Cultele au propus un opţional, deci nu obligatoriu. Şi sportul e opţional, ca materie de Bacalaureat. Nu vorbim despre religie în sensul să fii habotnic, ci vorbim despre istoria religiilor la Bacalaureat. Eu nu pot să intru în băşcălia cu «ce faci, pupaţi moaştele?»”, a afirmat Ciolacu duminică seară la RTV, scrie News.ro.
Întrebat dacă nu ar trebui făcute nişte studii de impact privind introducerea Religiei ca materie opţională la Bacalaureat, Marcel Ciolacu a răspuns: „Ce studii de impact să faci la principiile creştine, vechi de mii de ani?”.
Ciolacu: „Religia aduce cunoaştere”
„Religia aduce cunoaştere, nu supunere. Nu trebuie să fii habotnic dacă înveţi istoria religiilor. Despre ce vorbim? Eu am trăit în comunism, nu poate să-mi mai impună nimeni nimic. Ca să impui unui stat în România, după 50 de ani, să impui un progresism forţat, peste ceea ce tu simţi şi crezi, nu duci la nimic, ci la extremism, la antagonizare. Nu ştiu ce-şi doresc ei, că nu vor putea să schimbe România”, a completat liderul PSD.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte propun ca elevii să poată alege Religia ca materie de examen la Bacalaureat, ei considerând propunerea „logică şi justificată de realitate”.
Totodată, Patriarhia Română şi celelalte culte religioase din România au transmis, într-o scrisoare comună adresată ministrului Educaţiei Liga Deca, că obligaţia de a promova „diversitatea sexuală” în şcoală este „total abuzivă şi nocivă”, iar „ideologia de gen” care descrie ca normalitate o deviaţie psiho-somatică numită „transgenderism” reprezintă o „artificială construcţie ideatică”, în răspăr cu realitatea şi cu ordinea firii structurată de cele două sexe şi anume masculin şi feminin.
_______
(Foto articol: © Weerachat Chatroopamai | Dreamstime.com)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



