Connect with us

Social

Cele mai bune practici pentru prevenirea cariilor dentare la copii

Publicat

pe

urgenţe stomatologice

Cariile se numără printre cele mai frecvente afecţiuni apărute la vârsta copilăriei. Prevenirea acestora ar trebui să fie o prioritate pentru orice părinte, deoarece igiena orală este deosebit de importantă în această etapă a vieţii. În continuare, îţi vom prezenta câteva sfaturi foarte utile ce pot preveni apariţia cariilor dentare în rândul copiilor.

Periajul dentar regulat

Cea mai importantă cale de a preveni formarea unei carii dentare este reprezentată de periajul regulat. Este esenţial ca micuţul tău să înveţe să îşi perieze dinţişorii de cel puţin două ori pe zi, timp de două minute. De asemenea, rolul părinţilor este acela de a supravegherea şi încuraja copiii să adopte o igienă dentară cât mai corectă.

Controlul alimentaţiei

Deşi copiii sunt mai mult decât entuziasmaţi de consumul de dulciuri sau alimente cu un conţinut ridicat de carbohidraţi, ar fi bine să limitaţi accesul acestora la preparatele nesănătoase. Puteţi înlocui ciocolata cu diferite sortimente de fructe şi carbohidraţii cu legume pregătite într-o manieră cât mai ingenioasă. Frumuseţea vine din interior, iar o dietă echilibrată îl va ajuta pe copil să aibă o dantură cât mai sănătoasă şi să nu se confrunte cu carii dentare.

Vizitele frecvente la dentist

Încă din primii ani de viaţă, copiii ar trebui să fie familiarizaţi cu vizitele la medicul stomatolog. Controalele periodice şi igienizările profesionale reprezintă cea mai eficientă modalitate de a descoperi cariile aflate în faza incipientă şi de a le trata la timp, tocmai pentru a evita durerile şi pentru a păstra integritatea dinţilor şi a măselelor. În acest fel, copilul nu va dezvolta o frică de stomatologi şi puteţi evita urgenţe stomatologice care pot să survină atunci când problemele dentare nu sunt tratate din timp.

Apă potabilă fluorurată

Ştiai că apă potabilă fluorurată are un rol important atunci când vine vorba de întărirea smaltului dentar şi la prevenirea cariilor? De regulă, în marea majoritate a oraşelor apa de la reţeaua publică este tratată cu fluor, însă poţi să verifici acest aspect prin comunicarea cu furnizorul de apă.

Sigilarea dinţilor

Da, da! Ai citit bine! Sigilarea dinţilor este o practică des întâlnită în cabinetele stomatologice. Practic, această intervenţie presupune aplicarea unui strat subţire de material pe suprafaţa dinţilor, pentru a preveni apariţia cariilor. În cele mai multe cazuri, sigilarea este o tehnică recomandată copiilor cu dinţi permanenţi.

Toate acestea fiind zise, igiena dentară ar trebui să fie un aspect de interes atât în rândul copiilor, cât şi al părinţilor. Sănătatea orală nu poate fi neglijată, deoarece pe termen lung copiii se pot confrunta cu dureri, carii dentare, infecţii şi alte inconveniente ce le afectează starea de bine. Apelează la servicii medicale cu regularitate şi explică-i micuţului tău că vizita la dentist este cea mai sigură metodă de a-şi păstra un zâmbet frumos!

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul