Connect with us

Actualitate

Billie Jean King Cup: Ce au spus jucătoarele României despre întâlnirea decisivă cu Slovenia

Publicat

pe

Echipa de tenis feminin a României se va duela cu selecționata Sloveniei în Billie Jean King Cup (fostă Fed Cup), iar jucătoarele convocate de Horia Tecău au prefațat întâlnirea de la Koper.

Monica NiculescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Duelurile se vor ține la Sport Park Bonifika, în perioada 14-15 aprilie, iar câștigătoarea se va califica la turneul final al acestei competiții.

Horia Tecău și jucătoarele României au prefațat întâlnirea cu Slovenia din Billie Jean King Cup

Însoțite de Horia Tecău și de antrenorii Alina Tecșor-Cercel și Daniel Dobre, jucătoarele noastre au remarcat-o din echipa Sloveniei pe Tamara Zidansek, semifinalistă la Roland Garros în 2021.

„Este o întâlnire foarte, foarte importantă pentru noi, un meci de calificare pentru turneul final. Indiferent de adversar, indiferent de condiții, noi îl tratăm foarte serios. Știu că atunci când ne facem noi treaba și fetele sunt bine din toate punctele de vedere, șă fie bucuroase, să fie mulțumite, să fie într-o formă fizică bună, pot produce un tenis bun și atunci am încredere că pot câștiga și exact asta ne dorim” – Horia Tecău.

„Este un meci greu, având în vedere că jucăm în deplasare. Avem un meci contra lui Zidansek, care este o jucătoare foarte, foarte bună pe zgură, având în vedere că a făcut acea semifinală la Roland Garros. La dublu avem foarte multe variante și sunt sigur că Horia va lua decizia cea mai bună care ne va ajuta să câștigăm” – Monica Niculescu.

„O să fie o partidă interesantă, o partidă grea pentru că are o importanță foarte mare pentru fiecare dintre noi. De fiecare dată când mă duc să joc pentru România am o energie fantastică” – Ana Bogdan.

„Suntem o echipă destul de solidă și unite între noi ca și jucătoare. Horia ne ajută foarte mult și comunicăm foarte bine. Eu una cred că prima șansă e la noi” – Jaqueline Cristian.

„Văd o întâlnire destul de dificilă. Am înțeles de la coechipierele mele că jucătoarele slovene sunt experimentate și cred că vom avea cel mai greu meci contra lui Zidansek. Întâlnirea cu Slovenia poate fi câștigată” – Anca Todoni.

Slovenia – România, echipele pentru întâlnirea din Billie Jean King Cup

România – Căpitan nejucător Horia Tecău

– Ana Bogdan (locul 58 în clasamentul WTA la simplu şi 276 la dublu)

– Irina Maria Bara (locul 195 la simplu şi 132 la dublu)

– Jaqueline Adina Cristian (176 la simplu şi 531 la dublu)

– Anca Alexia Todoni (locul 707 la simplu şi 969 la dublu)

– Monica Niculescu (locul 41 la dublu).

Slovenia – Căpitan nejucător Andrej Krasavec

– Tamara Zidansek (locul 110 la simplu şi 53 la dublu)

– Kaja Juvan (locul 123 la simplu şi 468 la dublu)

– Nina Potocnik (locul 262 la simplu şi 538 la dublu)

– Pia Lovric (locul 568 la simplu şi 655 la dublu)

– Ela Nala Milic (locul 1091 la simplu).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic13 ore ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse17 ore ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized21 de ore ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate22 de ore ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Politic2 zile ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Actualitate2 zile ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse2 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized3 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized3 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized3 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized3 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized4 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized4 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

UncategorizedO săptămână ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

UncategorizedO săptămână ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 săptămâni ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 săptămâni ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Top Stiri Comisarul