Actualitate
Departamentul de Stat al SUA: Jurnalistul Evan Gershkovich este „reţinut pe nedrept de Rusia” / Împuternicim guvernul american să exploreze toate căile pentru a-l elibera
Departamentul de Stat al SUA afirmă că Evan Gershkovich, jurnalistul de la Wall Street Journal care este reţinut în Rusia, este reţinut pe nedrept, relatează CNN.
Ziaristul american Evan GershkovichFoto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia
Desemnarea subliniază declaraţiile guvernului Statelor Unite potrivit cărora acuzaţiile de spionaj împotriva reporterului sunt nefondate şi va împuternici guvernul american să exploreze toate căile pentru a încerca să obţină eliberarea acestuia.
„Astăzi, secretarul Blinken a stabilit că Evan Gershkovich este reţinut pe nedrept de Rusia”, a declarat luni, într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt adjunct principal al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
Desemnarea subliniază declaraţiile guvernului Statelor Unite potrivit cărora acuzaţiile de spionaj împotriva reporterului sunt nefondate şi va împuternici guvernul american să exploreze toate căile pentru a încerca să obţină eliberarea acestuia.
Cazul lui Gershkovici va fi acum gestionat la Departamentul de Stat prin intermediul Biroului trimisului prezidenţial special pentru afaceri cu ostatici.
Ambii americani care au fost aduşi recent acasă din Rusia – Trevor Reed şi Brittney Griner – fuseseră desemnaţi ca fiind deţinuţi pe nedrept şi au fost eliberaţi în cadrul unor schimburi de prizonieri.
Paul Whelan, care rămâne încarcerat în Rusia, a fost, de asemenea, declarat deţinut pe nedrept.
În declaraţia sa, Patel a spus că „guvernul american va oferi tot sprijinul adecvat domnului Gershkovici şi familiei sale”.
„Facem apel la Federaţia Rusă să îl elibereze imediat pe domnul Gershkovich”, a mai spus el. „De asemenea, solicităm Rusiei să elibereze cetăţeanul american reţinut pe nedrept Paul Whelan”.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



