Actualitate
Poliția din Timișoara a deschis o anchetă după găsirea unei femei de 88 de ani și a fiului ei, morți în locuință
Poliţiştii din Timişoara au deschis dosar penal, după ce au găsit într-o locuinţă două cadavre. Este vorba de o femeie de 88 de ani şi fiul ei de 68 de ani, relatează News.ro.
Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Cele două cadavre au fost găsite, luni seară, de poliţiştii din Timişoara.
„Astăzi, 17 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane care locuiau pe strada Cozia, din municipiul Timişoara, nu au mai fost văzute de mai multe zile”, a anunţat, luni seară, IPJ Timiş.
Sursa citată a precizat că poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu pompierii şi o Ambulanţă, în interiorul imobilului fiind găsite două persoane decedate, o femeie în vârstă de 88 de ani şi un bărbat în vârstă de 68 de ani.
Surse oficiale au precizat că cele două victime sunt mamă şi fiu.
Conform procedurilor, în cauză a fost deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă. Urmează să se stabilească, cu exactitate, cauza deceselor.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 7 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



