Actualitate
UDMR amenință că iese de la guvernare dacă PNL îi ia ministerul Mediului la rotativă: „Am aflat oficial astăzi”
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond a declarat luni că formațiunea sa ia în calcul varianta ieșirii de la guvernare dacă va pierde ministerul Mediului în favoarea PNL, adăugând că liderii maghiari au aflat despre această intenție abia astăzi, relatează News.ro.
Kelemen Hunor alaturi de Nicolae Ciuca si Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Cornel Putan
Întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, cum comentează faptul că PNL vrea Ministerul Mediului la rotativa guvernamentală, el a afirmat că reprezentanții UDMR au aflat astăzi oficial acest lucru.
„Am aflat astăzi oficial, până acum a fost pe surse. Nu suntem de acord, nu cred că există argumente pertinente care să justifice ca rolul UDMR în guvernare să scadă. Cred că la toate ministerele pe care le-am condus, UDMR şi-a făcut treaba bine”, a spus Csoma Botonad.
El a precizat că, dacă ar fi să aibă o abordare pur matematică, atunci coaliția de guvernare ar trebuie să se raporteze la anul 2021.
„Dacă în 2021 valoarea noastră guvernamentată a fost x plus 1, când USR a ieşit de la fuvernatre, nu cred că acum am valora X minus 1. (..) Nu cred că există argumente pertinente care să justifice ca noi să avem mai puţine ministere şi celealte partide să aibă aceeaşi pondere”, a declarat Botond.
UDMR afirmă că nu se cramponează de guvernare
Întrebat ce va face Uniunea în scenariul pierderii ministerului Mediului, Csoma Botond a spus:
„Va fi o decizie statutară, dar (..) sunt foarte multe voci care spun că nu ar trebui să ne cramponăm să stăm la guvernare pentru că atunci, în percepţia publică am apărea că vrem să rămânem la ciolan. Pentru că nu se face o evaluare profesională, în acest caz, ci o evaluare de ordin politic şi cu aceasta nu putem să fie de acord şi există foarte multe voci în organizaţia pe care o reprezint care spun că, în atare condiţii, nu ar trebui să stăm”.
„Luăm în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare. Eu vă spun care sunt părerile din partid. Nu e o decizie”, a subliniat reprezentantul UDMR.
La sfârșitul lunii aprilie președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că formațiunea sa dorește să rămână la guvernare după schimbarea premierului, amintind că aceasta a intrat la guvernare în 2020, în contextul pandemiei de COVID-19 și a numeroase probleme urgente.
Comentariile sale au venit după ce UDMR a pierdut locurile sale în conducerea ANRE în favoarea PSD și PNL, lucru ce a declanșat un scandal în interiorul coaliției de guvernare.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



