Actualitate
Şeful Semilunii Roşii din Turcia demisionează, cu două zile de alegeri, în urma unui scandal privind corturile pentru cutremur
Şeful Semilunii Roşii din Turcia a demisionat vineri, la trei luni după ce a apărut o controversă în legătură cu vânzarea de corturi unei organizaţii de caritate în primele zile după cutremurele devastatoare din februarie care au lăsat fără case peste 1,5 milioane de persoane, relatează Reuters.
cutremur TurciaFoto: Xinhua / Eyevine / Profimedia
Semiluna Roşie a stârnit o dezbatere publică după ce s-a aflat că a vândut corturi unei alte organizaţii de caritate, AHBAP, în primele zile după cutremur, în loc să le trimită direct în zona dezastrului.
Preşedintele demisionar, Kerem Kinik, a declarat mai întâi că a fost la curent cu vânzarea şi a descris-o ca fiind legală, argumentând că o filială a agenţiei a efectuat vânzarea. Dar ulterior a negat că era la curent cu vânzarea şi a spus că ar fi împiedicat-o dacă ar fi ştiut dinainte.
Cutremurul principal din februarie, cu magnitudinea 7,8, a zguduit o zonă imensă din sudul Turciei, provocând peste 54.000 de morţi în Turcia şi Siria vecină.
Oamenii din regiune s-au plâns de un răspuns lent din partea autorităţilor în primele zile după dezastru, ceea ce a provocat critici la adresa guvernului.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, aflat în campanie electorală şi riscând să piardă alegerile, a declarat joi că este „întristat” de faptul că Semiluna Roşie a vândut corturi. „Semiluna Roşie nu poate vinde corturi. Ar trebui să corecteze imediat această greşeală”, a declarat el în timpul unei întâlniri cu tinerii, care a fost preînregistrată şi difuzată joi.
Vineri, asociaţia de ajutorare a anunţat demisia preşedintelui Kinik şi a spus că va organiza o convenţie extraordinară. (News.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



