Connect with us

Actualitate

Cozi de mașini pe Autostrada Soarelui, la Fetești, pe sensul spre Capitală

Publicat

pe

Centrul Infotrafic anunță că pe autostrada A2 se circulă în coloană în zona localității Fetești, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Statia de taxare Fetesti-CernavodaFoto: AGERPRES

Pentru perioade limitate de timp, pe parcursul zilei, în vederea fluidizării, polițiștii opresc circulația pe sensul către litoral, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către București, conform Infotrafic.

Reamintim că pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea s-au instituit restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235.

De la 1 iunie, taxa de pod de la Feteşti a fost suspendată, până când vor fi finalizate lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, iar printre acestea se numără: frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc.

Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

Contractul de reabilitare de circa 68 de milioane de lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, iar durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate sunt executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul