Actualitate
Qin Gang: Relaţiile între China şi SUA sunt „la cel mai scăzut nivel”
Ministrul chinez de externe Qin Gang a declarat duminică, în timpul unei întrevederi la Beijing cu secretarul de stat american Antony Blinken, că relaţiile dintre cele două puteri „se află la cel mai scăzut nivel de la stabilirea relaţiilor diplomatice” între cele două ţări, relatează EFE, preluată de Agerpres.
Qin Gang, ministrul de externe al ChineiFoto: Noel Celis / AFP / Profimedia
Qin a declarat că stadiul relaţiilor bilaterale „nu corespunde intereselor fundamentale ale celor două popoare şi nici aşteptărilor comune ale comunităţii internaţionale”, a transmis televiziunea de stat CCTV.
Ministrul chinez de externe a formulat „cerinţe clare privind interesele esenţiale şi principalele preocupări ale Chinei, inclusiv problema Taiwanului” în discuţiile cu Blinken, care a început duminică o vizită de două zile în ţara asiatică.
Taiwanul reprezintă „principalul risc” pentru relaţiile între Beijing şi Washington, a declarat şeful diplomaţiei chineze, potrivit declaraţiilor difuzate de televiziunea de stat chineză CCTV, potrivit Reuters.
„Chestiunea Taiwanului constituie problema fundamentală a intereselor primordiale ale Chinei, cel mai important subiect în relaţiile dintre China şi Statele Unite şi cel mai mare risc” pentru acestea, a declarat Qin Gang, adresându-se omologului său american Antony Blinken, potrivit CCTV.
De asemenea, Qin a declarat că „politica Chinei faţă de SUA a menţinut întotdeauna continuitatea şi stabilitatea şi se ghidează în mod fundamental după principiile respectului reciproc, coexistenţei paşnice şi cooperării” şi că ţara asiatică se angajează să construiască o relaţie „stabilă, previzibilă şi constructivă”.
Ministrul chinez de externe şi-a exprimat speranţa că Washingtonul „va menţine o percepţie obiectivă şi raţională asupra Chinei, se va mişca în aceeaşi direcţie şi că va face faţă situaţiilor neprevăzute cu calm, profesionalism şi raţionalitate”.
„Cele două părţi au purtat un dialog lung, sincer, aprofundat şi constructiv cu privire la relaţia generală între China şi SUA şi alte chestiuni importante conexe”, a afirmat CCTV într-un comunicat postat pe reţele de social media.
Cele doua delegaţii au convenit să „încurajeze extinderea schimburilor educaţionale”, „să exploreze în mod activ posibilitatea de a creşte numărul zborurilor de pasageri între China şi Statele Unite” şi „să invite mai mulţi studenţi, cercetători, cadre universitare şi oameni de afaceri să viziteze cealaltă parte”.
Potrivit Reuters, secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe chinez Qin Gang au convenit să stabilizeze relaţiile între cele două mari puteri economice ale lumii pentru a evita orice conflict şi au convenit să se întâlnească din nou, la Washington.
În cursul a ceea ce constituie prima vizită a unui diplomat american de rang înalt la Beijing în ultimii cinci ani, Antony Blinken a spus „foarte clar” că Statele Unite nu vor să se disocieze de China, au indicat reprezentanţi americani.
Şeful diplomaţiei americane şi omologul său chinez au căzut de acord să continue discuţiile pentru a avansa într-o serie de probleme, au adăugat aceşti reprezentanţi în faţa jurnaliştilor.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



