Actualitate
VIDEO Fără scaune şi cu o singură toaletă. Cum este în interiorul submarinului Titanic, dispărut în Atlantic
Submarinul Titanic, care a dispărut duminică în timp ce se scufunda către epava Titanicului, este o ambarcaţiune mică, proiectată pentru a ţine doar cinci persoane timp de o zi – două ore coborâre, câteva ore de explorare a navei eşuate şi două ore înapoi la suprafaţă, conform CNN şi BBC.
Submersibilul TitanFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Anul trecut, fondatorul operatorului turistic OceanGate Expeditions a arătat unei echipe CBS interiorul acestui submersibil folosit pentru a vizita epava Titanicului. Înregistrarea video de la CBS arată o cameră mică, cu un spaţiu cât un monovolum.
Nu există scaune sau canapele, iar pasagerii trebuie să stea cu picioarele încrucişate pe podea, asta după ce s-au descălţat înainte de a intra.
Pentru un submersibil atât de avansat, interiorul este în mare parte gol şi simplu, cu un singur buton şi un ecran pe perete. Restul operaţiunilor navei sunt efectuate de la un controler portabil, care arată ca o consolă de jocuri, cu butoane colorate.
Există o singură toaletă mică în partea din faţă a navei, care se dovedeşte a fi „cel mai bun scaun din casă”, potrivit unei descrieri pe site-ul OceanGate, care însă nu mai este disponibilă, precizează CNN. Această descriere adăuga că, atunci când toaleta este folosită, se instalează o perdea de intimitate „şi se dă muzica la maximum”. Însă pasagerilor li se recomandă să îşi restrângă dieta înainte şi în timpul scufundării „pentru a reduce probabilitatea de a fi nevoiţi să folosească facilităţile”.
Jurnalistul David Pogue de la CBS, care a fost anul trecut cu Titan până la epava Titanicului, a declarat pentru BBC că atunci când nava de sprijin de la suprafaţă se află direct deasupra submarinului, se pot trimite mesaje scurte între cele două. În caz contrar, comunicarea prin GPS sau sisteme radio nu este disponibilă, deoarece nu funcţionează sub apă. Pogue spune că, de asemenea, nu este posibil ca cei aflaţi la bordul submarinului să iasă singuri din submersibil, deoarece sunt încuiaţi înăuntru cu şuruburi aplicate din exterior.
În 2022, şi BBC a filmat în interiorul submersibilului Titanic. Se crede că Stockton Rush, directorul executiv al companiei OceanGate, care apare în acest videoclip, este una dintre cele cinci persoane aflate acum pe nava dispărută. (Sursa: News.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



