Actualitate
Braşov: Un bărbat a ameninţat trei adolescenți de pe stradă cu un cuţit / El era nemulţumit că cei trei fac gălăgie în jurul blocului
Un bărbat care s-a luat la ceartă cu trei adolescenţi, pe o stradă din Braşov, nemulţumit că cei trei tineri făceau gălăgie, i-a ameninţat cu un cuţit. În urma unui apel la 112, un echipaj al Jandarmeriei a intervenit, l-a dezarmat pe bărbat şi l-a predat poliţiştilor, pentru cercetări.
Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
„Pe fondul unor neînţelegeri apărute pe o stradă din municipiul Braşov între trei adolescenţi şi un bărbat, acesta din urmă a ales soluţionarea conflictului prin ameninţarea tinerilor cu un cuţit.
Echipajul de jandarmi solicitat prin apel 112 a ajuns în scurt timp la locul conflictului şi a reuşit imobilizarea bărbatului, precum şi deposedarea de arma albă, reuşind astfel detensionarea stării conflictuale înainte ca aceasta să se soldeze cu efecte nedorite”, transmit, duminică, oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, potrivit News.ro
judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost nemulţumit de faptul că cei trei tineri, cu vârste de 15-16 ani, făceau gălăgie în jurul blocului.
Atât bărbatul, cât şi cei trei tineri au fost conduşi şi predaţi poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.
Sursă foto: Dreamstime
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



