Connect with us

Actualitate

Allsvenskan: IFK Goteborg vs Varbergs – Duel pentru evitarea retrogradării

Publicat

pe

IFK Goteborg – Varbergs, meci contând pentru etapa a 15-a din campionatul Suediei, este programat, luni, 10 iulie, de la ora 20:00, pe Ullevi, şi va fi transmis în direct de site-ul superbet.ro (live stream).

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

IFK Goteborg şi Varbergs, două echipe aflate în criză de formă şi de rezultate, se întâlnesc în cel mai interesant meci al etapei a 15-a din Allsvenskan.

IFK Goteborg ocupă locul 15, cu doar opt puncte, cu trei mai multe decât adversara sa, Varbergs, ultima clasată, şi cu două mai puţine decât AIK Stockholm, echipa de pe locul 14, ultimul care asigură menţinerea în primă ligă (ultimele două poziţii retrogradrează direct).

IFK Goteborg vine după o victorie (singura în acest sezon), un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a remizat pe terenul celor de la Halmstad, scor 0-0.

Cei mai buni marcatori ai echipei sunt S. Ohlsson (4 goluri) şi M. Berg (3 goluri), iar următorul meci va fi în deplasare cu Elfsborg, pe 16 iulie 2023.

Echipa este antrenată de Jens Berthel Askou, un fost fotbalist de ligi inferioare (a jucat în liga a doua din Danemarca şi Turcia, apoi în liga a treia din Anglia) şi care ca tehnician a câştigat titlul şi cupa în Insulele Feroe cu Havnar Boltfelag în 2020.

IFK Goteborg are în palmares 18 titluri şi opt cupe naţionale, dar şi două Cupe UEFA, cucerite în 1982 şi 1987. Varbergs ocupă locul 16, ultimul, cu doar cinci puncte, şi vine după un egal şi patru înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat (nu are nici măcar o victorie), iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, 0-2 cu Djurgarden.

Echipa antrenată de interimarul Martin Skogman se află la al treilea sezon consecutiv în prima ligă, după ce a promovat, în premieră, în 2020 (a jucat zeci de ani în ligile inferioare, inclusiv în liga a cincea).

Golgheterul echipei esteO. Alfonsi, cu două reuşite din totalul de opt, iar următorul meci va fi acasă cu AIK Stockhlom, pe 17 iulie 2023.

În meciurile din sezonul trecut, 2022 (se joacă sistem primăvară – toamnă), cele două echipe au remizat pe Ullevi, în tur, scor 1-1, pentru ca în retur IFK Goteborg să se impună pe terenul lui Varbergs cu 4-0.

Superbet oferă cota 1,62 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul IFK Goteborg – Varbergs.

IFK Goteborg vs Varbergs 1
Cotă 1,62

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul