Actualitate
Franţa: La Paris, locuitorii şi turiştii vor putea înota din nou în Sena din 2025 (video)
La Paris, locuitorii şi turiştii vor putea înota din nou în Sena din 2025, pentru prima dată în peste 100 de ani, a anunţat duminică primarul Anne Hidalgo, relatează dpa.
Turnul EiffelFoto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia
Ea a menţionat cele trei situri care vor fi deschise publicului, un centru acvatic deja parţial în uz, precum şi încă două centre de înot, în apropiere de Turnul Eiffel.
Zonele pentru înot vor fi delimitate cu balize şi accesibile prin intermediul unui dig. Vor fi instalate vestiare şi duşuri, a anunţat primăria.
Înotatul în Sena este o dorinţă de lungă durată a parizienilor. În 1900, când Jocurile Olimpice au avut loc pentru prima dată la Paris, competiţiile de înot au fost organizate în Sena.
Înotul în fluviu a fost interzis oficial în 1923 din cauza calităţii necorespunzătoare a apei în oraş, dar a mai fost practicat până la începutul anilor ’60.
Proiectul a primit acum un impuls datorită Jocurilor Olimpice din 2024 care vor avea loc la Paris. Unele dintre competiţiile de înot vor avea loc loc în Sena
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



