Connect with us

Actualitate

VIDEO Zelenski: „Sunt încrezător că vor exista veşti militare bune pentru soldaţii noştri de la Vilnius”

Publicat

pe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus luni seara compatrioţilor că majoritatea membrilor NATO sprijină aderarea ţării sale, iar summitul de la Vilnius ar trebui să confirme că Ucraina merită să fie un membru de facto al alianţei de îndată ce războiul se va încheia, transmiţând „un semnal clar”.

Volodimir ZelenskiFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Ucraina se află în ajun de Vilnius, summitul NATO, care poate deveni exact ceea ce ţara noastră, întreaga Alianţă şi securitatea globală au nevoie. Lucrăm extrem de mult în aceste zile! Chiar mai activ decât oricând. Şi, deşi această muncă este aproape sută la sută în spatele scenei, nu este mai puţin importantă decât orice muncă publică”, a declarat Volodimir Zelenski în mesajul video transmis luni seară către ucraineni, potrivit News.ro.

„Toată lumea înţelege totul. Fiecare lider, fiecare stat. Chiar dacă sunt exprimate poziţii diferite, este clar că Ucraina merită să fie în Alianţă. Nu acum – există un război, dar avem nevoie de un semnal clar. Şi avem nevoie de acest semnal chiar acum”, a subliniat preşedintele ucrainean.

„Majoritatea Alianţei este în mod clar în spatele nostru. Curajul eroilor ucraineni a şters praful de pe istorie şi toate valorile pentru care NATO a fost creată ca să le protejeze”, a asigurat liderul de la Kiev.

„Ucraina va fi în NATO, lucrăm la algoritmul de aderare”

Zelenski a argumentat că Ucraina funcţionează deja ca o garanţie de securitate pentru flancul estic al NATO. „Realitatea securităţii aici, pe flancul estic al NATO, depinde de Ucraina. Când am depus cererea de aderare la NATO, am fost sinceri: Ucraina este de facto deja în Alianţă. Armele noastre sunt armele Alianţei. Valorile noastre sunt cele în care crede Alianţa. Vilnius ar trebui să confirme toate acestea”, a pledat Zelenski.

„Încă lucrăm la formulă, adică la cuvintele specifice ale acestei confirmări, dar înţelegem deja faptul că Ucraina va fi în Alianţă şi lucrăm pentru ca algoritmul de aderare să fie cât mai clar şi mai rapid posibil. Munca noastră pentru acest lucru – munca întregii echipe ucrainene – va continua în fiecare minut al acestor zile”, a promis Volodimir Zelenski.

„Sunt încrezător că ar putea exista veşti militare bune pentru soldaţii noştri de la Vilnius”, a mai spus preşedintele ucrainean, precizând că la întâlnirile bilaterale care vor avea loc cu ocazia summitului se va discuta despre apărarea aeriană a Ucrainei şi despre securitate.

„Ziua summitului – care este acum de neconceput fără Ucraina – va fi a 503-a zi de război total. Acest lucru spune multe despre puterea noastră – puterea poporului ucrainean, care, în faţa unui astfel de război, după atâtea bătălii şi zile, are puterea fără de care securitatea Europei este pur şi simplu de neimaginat”, a punctat preşedintele Ucrainei.

El şi-a încheiat mesajul nocturn mulţumindu-le soldaţilor, celor care îi antrenează, voluntarilor, medicilor şi tuturor celor care muncesc pentru victoria ucraineană. „Este o onoare pentru mine să reprezint astfel de oameni şi o astfel de Ucraină”, a spus Zelenski.

___

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul