Actualitate
Becali, încercând să-și apere fina: Gabriela Firea e nevinovată / A greșit spunând o minciună că nu-l cunoaște pe om (Godei) / Ea a încercat să-l acopere…
George Becali, nașul de cununie al cuplului Pandele-Firea, a intervenit vineri seară la România TV cu intenția de a-și apăra fina.
Gigi BecaliFoto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia
Becali crede că Firea nu este vinovată, că nu are nicio legătură cu situația din azile, dar că a greșit când a mințit că nu-l știe pe Ştefan Godei, patronul azilelor groazei din Voluntari, și fost angajat la cabinetul ei parlamentar.
„I-am zis să nu fie supărată că e nevinovată și să nu mai răspundă la acuze. I-am zis: tu zi că nu ai nicio legătură cu azilele și că există poliție și procurori care trebuie să-și facă treaba. A greșit spunând o minciună că nu-l cunoaște pe om. Nu m-a ascultat. faptul că ea a încercat să-l acopere pe acel bărbat… ăăă să se dezică de el…Trebuia să zică de la început „da, domnule, îl cunosc, dar nu am nicio legătură cu azilele”, a declarat Becali.
Ștefan Godei a urmat-o pe Gabrielei Firea în diverse instituții, începând din 2014
Ștefan Godei a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, după ce anterior a lucrat la Primăria Capitalei, conform unui document publicat de gandul.ro.
Cu alte cuvinte, Godei a lucrat direct cu Gabriela Firea în calitate de șofer angajat la cabinetul parlamentar al acesteia după alegerile parlamentare 2020. De altfel, conform unor documente Digi 24, începând din 2014, Godei a fost angajat și la clubul de fotbal din Voluntari, oraș condus de 23 de ani de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, la Senat și la Compania Municipală de Consolidări.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a demisionat vineri, ea suspendându-se și din funcția de președinte al PSD București. Firea și-a anunțat demisia printr-un lung mesaj postat pe Facebook, în care spune că este „complet nevinovată”, continuând să susțină că este victimă și că a existat un „război total pentru demolarea” sa „și mai puțin pentru aflarea adevărului”:
„A existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop”.
Firea continuă să se apere și să susțină că nu are nicio legătură cu personajele implicate în scandulul azilelor groazei.
Firea a susținut din nou, joi, că Ștefan Godei, patronul a două dintre azilele din Voluntari, nu a fost vreodată șoferul său. Ea admite, totuși, că Godei a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei, dar susține că „pentru alte persoane”, și la Senat, unde „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



