Actualitate
Preşedintele Uniunii Africane îl sfidează pe Putin: Oferta de cereale a Rusiei nu este suficientă, este nevoie de încetarea focului în Ucraina
Preşedintele Uniunii Africane, Azali Assoumani, a declarat vineri că propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin de a furniza cereale Africii nu sunt suficiente şi că este nevoie de o încetare a focului în Ucraina, relatează Reuters și News.ro.
Azali AssoumaniFoto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia
Într-un discurs de închidere a summitului Rusia-Africa desfăşurat la Sankt Petersburg, el a mai spus că Putin şi-a arătat disponibilitatea de a negocia cu Ucraina, iar acum trebuie să fie convinsă „cealaltă parte”.
Putin le-a spus liderilor africani că Rusia este pregătită să aprovizioneze Africa cu cereale, unele livrări Rusia fiind dispusă să le acorde chiar gratuit, după ce săptămâna trecută a refuzat să prelungească Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, care a permis Ucrainei să-şi exporte cereale în siguranţă din porturile sale maritime, în ciuda războiului. Acest lucru, precum şi bombardamentele ulterioare ale Rusiei asupra instalaţiilor şi depozitelor cu cereale ucrainene pentru export, au făcut ca preţul global al grânelor să crească vertiginos.
„Preşedintele Rusiei a demonstrat că este pregătit să ne ajute în domeniul aprovizionării cu cereale”, a declarat Assoumani. „Da, acest lucru este important, dar s-ar putea să nu fie suficient. Trebuie să obţinem o încetare a focului”, a punctat liderul Uniunii Africane.
„Preşedintele Putin ne-a demonstrat că este pregătit să se angajeze în dialog şi să găsească o soluţie”, a mai spus el. „Acum trebuie să convingem cealaltă parte”, a adăugat Azali Assoumani.
Putin le spusese liderilor africani că Kievul este cel care refuză să negocieze cu el, în baza unui decret adoptat la scurt timp după ce, în septembrie anul trecut, Moscova a afirmat că a anexat patru regiuni ucrainene pe care însă le controlează doar parţial.
Rusia susţine de mult timp că este deschisă la discuţii, dar că acestea trebuie să ţină cont de „noile realităţi” de pe teren.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins ideea unei încetări a focului acum, care ar lăsa Rusia deţinând controlul asupra a aproape o cincime din ţara sa şi ar da timp forţelor sale să se refacă după 17 luni măcinante de război.
Citește și:
____
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



