Actualitate
Arabia Saudită ar urma să găzduiască la începutul lui august discuţii despre Ucraina
Arabia Saudită urmează să găzduiască în august discuţii despre Ucraina, invitând state occidentale, Ucraina şi ţări-cheie în curs de dezvoltare precum India şi Brazilia, a relatat sâmbătă ziarul american Wall Street Journal, conform agențiilor Reuters și Agerpres.
Jeddah, Arabia SaudităFoto: Ayman Zaid / Alamy / Alamy / Profimedia
Oficiali de rang înalt din aproape 30 de ţări, printre care Indonezia, Egipt, Mexic, Chile şi Zambia, ar urma să vină la Jeddah pe 5 şi 6 august, a precizat ziarul, citând diplomaţi implicaţi în discuţii.
Oficiali ucraineni şi occidentali speră că discuţiile, care exclud Rusia, pot duce la un sprijin internaţional pentru termeni de pace care să favorizeze Ucraina, a precizat publicaţia.
Kremlinul, care susţine că a anexat aproximativ o şesime din Ucraina, a declarat că vede discuţiile de pace cu această ţară ca fiind posibile doar dacă Kievul acceptă „noile realităţi”, o referire la pretenţiile sale teritoriale. Kievul spune că negocierile cu Rusia ar fi posibile doar după ce Moscova îşi va retrage trupele.
Dintre ţările invitate, încă nu este clar câte vor participa, dar se aşteaptă ca cele care au luat parte la o rundă similară de discuţii la Copenhaga în iunie să facă acest lucru şi de data aceasta.
Marea Britanie, Africa de Sud, Polonia şi Uniunea Europeană se numără printre ţările care au confirmat participarea, iar consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan este de asemenea aşteptat să participe.
____
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



