Connect with us

Actualitate

Un segment din Zidul Berlinului, instalat la granița dintre Mexic şi Statele Unite

Publicat

pe

Un segment din istoricul Zid al Berlinului, care a fost demolat la 9 noiembrie 1989 în Germania, a fost instalat sâmbătă în Parcul Binaţional al Prieteniei din oraşul de graniţă Tijuana de autorităţile municipale şi de fostul ministru de externe mexican şi candidat la preşedinţie Marcelo Ebrard, transmite EFE, relatează Agerpres.

Un segment din Zidul Berlinului, instalat la granita dintre Mexic si Statele UniteFoto: Carlos A. Moreno / Zuma Press / Profimedia

Zidul Berlinului a devenit un simbol al unității

Monumentul, intitulat „O lume fără ziduri”, este acum un simbol al unităţii şi speranţei la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite, iar instalarea sa s-a realizat graţie asociaţiei „Mexicanos Construyendo”, a cărei conducere a reuşit să obţină transferul acestui fragment în noua sa casă din Tijuana.

Rodrigo Aguilar, reprezentantul asociaţiei, a declarat pentru EFE că acesta este un mesaj important pentru o omenire fără ziduri materiale, fizice sau mentale, „care sunt cele care ne limitează ca umanitate”.

„Şi ceea ce dorim este să trimitem un mesaj atât Mexicului, cât şi Statelor Unite, că ceea ce trebuie să căutăm sunt tocmai punţile, şi nu zidurile”, a spus el.

Donald Trump a refuzat codoul

Acest segment de aproximativ patru tone a fost donat de Marcos Cline Marquez, care lucrează cu organizaţia germană non-profit Die Offene Gesellschaft, şi care a declarat presei că această piesă aduce cu sine o poveste de rezilienţă şi sens profund.

„La împlinirea a 30 de ani de la căderea sa în Germania, am încercat să-l fac cadou preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Donald Trump (2017-2021), dar el l-a refuzat şi după aproape patru ani de călătorie în expoziţii prin ţara vecină, în sfârşit a ajuns la Tijuana”, a spus el.

Pentru Marquez, oraşul Tijuana se dovedeşte a fi cea mai bună destinaţie pe care ar fi putut-o avea acest segment al zidului iniţial, care timp de 28 de ani a divizat Germania şi a dus la moartea multor oameni care au încercat să-l traverseze.

Segmentul de zid a fost prezentat în cadrul unei ceremonii care a avut-o în frunte pe primăriţa oraşului Tijuana, Montserrat Caballero, care a menţionat că, „la aproape 34 de ani de la demolarea Zidului Berlinului din Germania ni se aminteşte că nu există zid care să nu cadă prin forţa libertăţii şi a păcii care există între oameni”.

Segmentul din Zidul Berlinului a fost amplasat în Playas, cel mai vestic cartier al municipalităţii Tijuana (Baja California), la câţiva paşi de zidul de frontieră american care ajunge până în Oceanul Pacific şi unde guvernul SUA continuă în prezent să înlocuiască porţiuni din gardul de frontieră din zona Parcului Prieteniei.

În partea de jos a fragmentului din Zidul Berlinului a fost dezvelită o mică placă cu mesajul: „Să fie aceasta o lecţie pentru a construi o societate care dărâmă ziduri şi construieşte punţi de solidaritate şi înţelegere, căutând mereu binele comun, dreptate socială, libertate şi înfrăţire”.

Marcelo Ebrard, care a jucat un rol important în aducerea acestui segment monumental în oraş în timpul mandatului său de ministru de externe al Mexicului, a subliniat că acesta este un memento că „există o bătălie de dat”.

Aceea „de a ne asigura că nu avem acest zid între Mexic şi Statele Unite pentru că, în realitate, pe termen mediu, suntem din ce în ce mai integraţi economic şi suntem o familie, prin urmare, este un simbol foarte puternic”, a spus el.

În plus, Ebrard, candidat la preşedinţia Mexicului din partea Mişcării de Regenerare Naţională (Morena pro-guvernamentală), a atras atenţia că se apropie alegerile din Statele Unite, motiv pentru care, ca propagandă politică, candidaţii vor vorbi despre zidul transfrontalier pentru a încerca să câştige simpatizanţi.

„Ştiu că zidul va fi o temă a campaniei (prezidenţiale din) Statele Unite, aşa că noi am pus mesajul „The wall is going to fall”, zidul va cădea”, a încheiat el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul