Connect with us

Actualitate

Tânăra cu trei copii care a murit la maternitatea din Botoșani, înmormântată luni / ​„Dreptate pentru Alexandra” – petiție semnată de peste 7.000 de oameni

Publicat

pe

Femeia însărcinată din Botoșani care a ajuns la spital cu sângerări și a murit sub privirile cadrelor medicale a fost înmormântată luni, iar la funeralii au luat parte câteva sute de oameni. Până astăzi, peste 7.000 de persoane au semnat o petiție în care cer să se facă „dreptate pentru Alexandra”.

SpitalFoto: freepik.com

Sute de oameni – între care și asistenți medicali de la Spitalul Județean Botoșani – au luat parte luni la funeraliile Alexandrei, tânăra care a murit la 26 de ani, scrie Monitorul de Botoșani.

Până astăzi, peste 7.000 de persoane au semnat o petiție inițiată vineri, în care cer „dreptate pentru Alexandra”: „Este un caz foarte grav, care nu este singurul în maternitatea din Botoșani, acolo unde ar trebui să se nască noi suflete, nu să se piardă. Sper ca vinovații să plătească”.

„Nu mai pot”. Filmul tragediei de la maternitatea din Botoșani

Alexandra – mamă a trei copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani – a murit vineri dimineață la maternitatea din Botoșani.

Femeia, care era însărcinată, a ajuns la Spitalul Județean cu sângerări și a murit sub privirile cadrelor medicale. Ea a trimis mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant, rugându-i să o opereze, scrie Monitorul de Botoșani.

Tânăra începuse să sângereze joi spre vineri și a sunat la 112, iar la ora 23:05 era deja în grija celor de la maternitate. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.

La ora 3:16 Alexandra i-a trimis un mesaj medicului său curant. „Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi săngerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra. Mesajul său a rămas, însă, fără nici un răspuns.

După aproximativ o oră, Alexandra i-a trimis un mesaj unuia dintre medicii care erau de gardă în acea noapte și a implorat să fie operată până dimineaţă „Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că mi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o lau razna”, a scris tânăra. Şi acest mesaj a rămas fără răspuns.

Toată noaptea, tânăra a vorbit constant cu soţul să prin mesaje, spunându-i în repetate rânduri că are dureri crunte. La 6.40 tânăra trimite un ultim mesaj: “Nu mai pot”.

Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că aceasta s-a stins din viață.

La ora 7:30, a intrat în şoc. La ora 8:20 a fost declarat decesul. Exact cât prevede protocolul de resuscitare, 50 de minute.

Ce spun reprezentanții spitalului

Reprezentanţii unităţii sanitare susțin că investigaţiile medicale au arătat că nu se impunea ca tânăra să fie operată de urgenţă, în cursul nopţii, a scris Monitorul de Botoșani.

Medicii susțin că starea tinerei s-a agravat iremediabil dimineață, când a avut o hemoragie masivă, cu sângerare inclusiv la nivelul căilor aeriene. A fost dusă la Terapie Intensivă, dar în 20 de minute a murit.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Botoșani a anunțat că a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.

„Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort sponan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalui Judeţean Mavromati Botoşani, Asaftei Ioan.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul