Connect with us

Actualitate

SUA: Washingtonul sancţionează oficiali chinezi pentru asimilarea forţată a copiilor tibetani

Publicat

pe

Statele Unite au impus marţi sancţiuni împotriva oficialilor chinezi care aplică o politică de asimilare forţată a copiilor tibetani, dintre care peste un milion au fost separaţi de familiile lor, potrivit experţilor ONU, informează miercuri AFP.

Antony Blinken si Xi JinpingFoto: Leah Millis / AP / Profimedia

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a anunţat că ţara sa nu va mai acorda vize liderilor chinezi responsabili de sistemul de internate în care sunt trimişi cu forţa tineri tibetani separaţi de familiile lor.

Această decizie se înscrie într-o serie de măsuri ale SUA ce vizează China, în pofida reluării recente a dialogului la nivel înalt.

Politicile Beijingului „vizează eliminarea tradiţiilor lingvistice, culturale şi religioase specifice Tibetului în rândul tinerelor generaţii de tibetani”, a spus Blinken într-un comunicat.

„Îndemnăm autorităţile chineze să înceteze trimiterea forţată a copiilor tibetani la şcoli-internat administrate de stat şi să pună capăt politicilor de asimilare forţată în Tibet şi în alte părţi ale Chinei”, a spus el.

Această decizie va „submina serios relaţiile” dintre Statele Unite şi China, a declarat Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei la Washington.

Din 2021, Statele Unite au acuzat China de „genocid” împotriva uigurilor din regiunea autonomă Xinjiang.

Autorităţile americane, martori şi organizaţii pentru drepturile omului susţin că mulţi membri ai acestei minorităţi sunt supuşi muncii forţate şi internaţi în lagăre.

Interdicţia de viză impusă marţi se va aplica unor foşti şi actuali oficiali implicaţi în politica Chinei în Tibet, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, fără a oferi mai multe detalii.

În declaraţia sa, Antony Blinken citează activitatea raportorilor speciali ai ONU, care au concluzionat în februarie că aproximativ un milion de copii tibetani au fost separaţi de familiile lor şi asimilaţi forţat în şcoli-internat. Acest program pare conceput pentru a-i integra forţat pe tinerii tibetani în cultura majoritară Han, potrivit acestor experţi. În şcoli-internat sunt obligaţi să urmeze cursuri în limba chineză şi nu studiază limba, istoria şi cultura tibetane.

Campania Internaţională pentru Tibet, o asociaţie apropiată de liderul spiritual şi religios al tibetanilor Dalai Lama, a salutat sancţiunile americane împotriva separării „de neconceput” a familiilor. Politica internatelor urmăreşte „să transforme tibetanii în chinezi” pentru a „întări controlul guvernului chinez asupra Tibetului”, a declarat preşedintele asociaţiei, Tencho Gyatso.

În luna aprilie, alţi experţi ONU au acuzat China că forţează sute de mii de tibetani să participe la programe de „formare profesională” care ameninţă identitatea tibetană şi ar putea duce la muncă forţată. Ministrul chinez de externe a afirmat că acest raport este lipsit de orice fundament.

Tibetul a fost administrat cu o mână de fier de China încă din anii 1950. Mulţi tibetani aflaţi în exil acuză Beijingul de măsuri represive şi tortură şi susţin că urmăreşte să le elimine cultura.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul