Connect with us

Actualitate

Un bancher din Torino, erou în Italia după ce a prins în zbor un copil care căzuse de la etajul cinci

Publicat

pe

Un bancher în vârstă de 37 de ani din Torino este considerat erou după ce a prins în mod miraculos un copil care a căzut, sâmbătă, de la un balcon aflat la etajul cinci, relatează CNN.

Mattia Aguzzi, alături de prietena luiFoto: Sonnessa Sara / LaPresse / Profimedia

Mattia Aguzzi a relatat că el şi prietena sa se îndreptau spre un magazin de pâine din centrul oraşului Torino, cu puţin înainte de ora locală 11.00, sâmbătă, când a auzit un bărbat strigând după ajutor dintr-un apartament de la etaj, scrie News.ro citând CNN.

„Am ieşit cu prietena mea să cumpărăm pâine şi am auzit ţipete dintr-o clădire care ne-au atras atenţia”, a declarat el pentru Sky24, vorbind în faţa spitalului unde a fost tratat pentru răni minore. „Am auzit un bărbat ţipând când a văzut fetiţa aplecată pe marginea balconului. Fetiţa se apleca din ce în ce mai mult şi s-a urcat pe margine. Se ţinea doar cu mâinile şi picioarele ei erau în aer”, a spus Aguzzi.

El a precizat că a strigat pentru a încerca să atragă atenţia fetiţei de trei ani pentru a o împiedica să se caţere mai departe, dar când şi-a dat seama că nu-l aude, i-a calculat traiectoria şi a stat în locul unde se gândea că o să cadă.

„Am început să ţip la ea să stea nemişcată şi să se întoarcă înăuntru, dar nu a auzit. Când am văzut-o căzând, m-am pus în calea ei, am închis ochii şi am sperat că totul va fi bine. Am blocat-o amortizând şocul căzăturii şi am căzut amândoi la pământ”, a spus el. „Iniţial nu am simţit niciun semn de viaţă, apoi copilul a început să plângă şi am răsuflat uşurat”, a mai spus el.

Părinţii fetei au venit în stradă după ce şi-au dat seama ce s-a întâmplat, iar echipele de intervenţie au dus-o pe fetiţă la spital. Bărbatul a spus că părinţii fetei erau în stare de şoc, dar că fetiţa este „bine”.

„Gest extraordinar”

Primarul din Torino, Stefano Lo Russo, a cerut ca Aguzzi să fie omagiat. „Acţiunile lui Mattia Aguzzi, concetăţeanul nostru care în această dimineaţă, prinzând-o din zbor, a salvat viaţa fetiţei care a căzut de la etajul cinci, este un gest eroic şi extraordinar”, a scris Lo Russo într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul Camilla Laureti a declarat, de asemenea, că speră că bărbatului îi va fi acordată o medalie naţională. „Propun ca #MattiaAguzzi, care a salvat o fetiţă care a căzut de la etajul cinci, riscându-şi siguranţa şi probabil propria viaţă, să primească Medalia de Aur pentru Valoare Civilă!”, a scris ea într-o postare pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, i-a mulţumit bancherului. „Povestea unei fetiţe care a căzut de la balconul unui apartament de la etajul al cincilea al unei clădiri din Torino ar fi putut să se transforme într-o tragedie. Dar datorită promptitudinii lui Mattia Aguzzi, care a văzut-o căzând şi a prins-o în aer, viaţa ei este salvată. Multă onoare şi recunoştinţă pentru acest tânăr erou”, a scris Meloni duminică pe X.

Însă bancherul spune că nu este un erou. „Nu mă numiţi erou. Am făcut totul atât de natural. Nu m-am gândit la nimic şi am încercat să fac ceea ce trebuia făcut”, a spus el, înainte de a glumi că greutatea sa în plus l-a ajutat. „Şi, în orice caz, acum nu-mi vor mai spune că este mai bine dacă slăbesc puţin. A mers bine. Ce ne-am putea dori mai mult? Destinul ne-a adus acolo. Întâmplarea, soarta. Din câte ştiu eu, suntem cu toţii bine. Şi asta, credeţi-mă, este cel mai frumos lucru”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul