Connect with us

Actualitate

Kremlinul admite în premieră că moartea lui Evgheni Prigojin ar fi putut să nu fie un accident, dar exclude o anchetă aviatică internațională

Publicat

pe

Kremlinul a declarat miercuri în premieră că există posibilitatea ca prăbușirea avionului în care s-a aflat Evgheni Prigojin să fi fost rezultatul unui act deliberat, însă că nu va permite o investigație internațională privind cauzele accidentului aviatic, relatează Reuters.

Dmitri Peskov alaturi de Vladimir PutinFoto: WillWest News / Profimedia Images

„Este evident că sunt luate în considerare versiuni diferite, inclusiv versiunea – iar voi știți despre ce vorbesc – unei atrocități deliberate, să zicem”, le-a spus jurnaliștilor ruși Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a anunțat totodată că Rusia a informat autoritatea braziliană de investigare a accidentelor aviatice că „pentru moment” nu va desfăşura o anchetă în conformitate cu regulile internaţionale în cazul prăbuşirii avionului Embraer, de fabricaţie braziliană, în care a murit fostul șef al mercenarilor Wagner.

Prigojin, doi dintre comandanţii de top ai grupului său Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele 10 persoane care au murit când un avion Embraer Legacy 600 s-a prăbuşit la nord de Moscova săptămâna trecută.

Cel supranumit timp de ani de zile „Bucătarul lui Putin” a murit la exact două luni după ce a organizat o revoltă împotriva comandamentului militar rus, ceea ce a reprezentat cea mai mare provocare pentru conducerea preşedintelui Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.

Centrul brazilian pentru Cercetare şi Prevenire a Accidentelor Aeronautice (CENIPA) a declarat că s-ar alătura unei investigaţii conduse de Rusia, dacă ar fi invitat şi dacă ancheta s-ar desfăşura în conformitate cu regulile internaţionale.

Autoritatea de aviaţie a Rusiei nu este obligată să invite CENIPA, dar unii experţi spun că ar trebui, mai ales în condiţiile în care SUA şi alte guverne occidentale bănuiesc că Kremlinul s-ar afla în spatele prăbuşirii avionului, care, de altfel, are un istoric bun de siguranţă.

De ce vrea Brazilia o anchetă internațională privind cauzele prăbușirii avionului în care a murit Prigojin

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO), cu sediul în Montreal, zborul din Moscova cu destinaţia Sankt Petersburg a fost intern, aşa că nu este supus regulilor internaţionale cunoscute în întreaga industrie sub numele legal de „Anexa 13”.

„Nu sunt obligaţi, ci doar se recomandă să facă asta”, a declarat pentru Reuters Marcelo Moreno, reprezentant CENIPA, după ce agenţia a trimis săptămâna trecută un e-mail în care a întrebat Rusia dacă va deschide o astfel de anchetă.

„Dar dacă spun că vor deschide ancheta şi vor invita Brazilia, vom participa fără îndoială”, a adăugat el. CENIPA a declarat ulterior că a primit marţi răspunsul Comitetului pentru Aviaţie Interstatală – Comisia pentru Investigarea Accidentelor (IAC), autoritatea rusă declarând că nu va deschide deocamdată o anchetă conform Anexei 13.

Consultantul american pentru siguranţa aviaţiei şi fost investigator John Cox spune că o investigaţie internă rusă va fi întotdeauna pusă sub semnul întrebării, în lipsa participării Braziliei, ţara în care a fost fabricat avionul. În investigarea accidentelor aeriene, experţii lucrează împreună pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei şi fără a atribui cuiva vina, dar anchetele sunt adesea afectate de interese politice.

CENIPA şi producătorul Embraer vor să prevină viitoare accidente, dar se confruntă cu provocări în obţinerea de informaţii din anchetă din cauza sancţiunilor impuse Rusiei şi a reticenţei Moscovei de a permite controlul extern.

Peste 800 de avioane regionale Embraer cu 37 până la 50 de locuri, construite pe aceeaşi platformă ca aeronava corporativă Legacy 600, sunt în serviciu, subliniind interesul brazilian faţă de participarea la anchetă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized6 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul