Actualitate
Sorana Cîrstea, duel cu una dintre marile favorite în turul trei la US Open
Sorana Cîrstea și-a egalat cea mai bună performanță a carierei la US Open calificându-se în turul al treilea, dar va avea parte de o misiune foarte dificilă în această fază a competiției.
Sorana CirsteaFoto: Brad Penner / AP / Profimedia
Sorana Cîrstea, duel cu Elena Rybakina în turul trei la US Open
Astfel, Sorana (30 WTA) se va duela cu Elena Rybakina, după ce a patra jucătoare a lumii a profitat de retragerea australiencei Ajla Tomljanovic.
Cîrstea și Rybakina s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, în 2020, iar reprezentanta Kazahstanului s-a impus de fiecare dată: 3-6, 6-3, 6-1 la Doha și 6-0, 6-3 la Roland Garros.
În vârstă de 24 de ani, Elena a câștigat Wimbledon 2022 și a ajuns în finala de la Australian Open 2023. Cel mai bun rezultat la US Open este prezența în turul al treilea (2021), iar la Roland Garros a fost prezentă în sferturi (2021).
De știut:
- Prin calificarea în turul al treilea, Cîrstea și-a asigurat un premiu în valoare de 191.000 de dolari și 130 de puncte în clasamentul WTA.
- Sorana a mai ajuns în turul trei la Flushing Meadows la edițiile din 2009, 2019 și 2020.
- România mai este reprezentată de Patricia Țig (turul al doilea, duel cu Jessica Pegula, a treia favorită).
US Open 2023 are loc în perioada 28 august – 10 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows vor fi zi de zi pe HotNews.ro. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



