Connect with us

Actualitate

MTI: Péter Szijjártó: Guvernul ungar nu e dispus nici măcar să discute despre finanţarea livrărilor de armament către Ucraina

Publicat

pe

Ungaria nu este dispusă nici măcar să discute despre finanţarea de către Uniunea Europeană a livrărilor de armament către Ucraina, până când autorităţile de la Kiev nu vor scoate OTP Bank de pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului şi nu va restabili drepturile minorităţii maghiare din Transcarpatia – a declarat joi ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, potrivit agenției ungare de presă MTI, citată de Rador.

Peter SzijjartoFoto: Omer Taha Cetin / AFP / Profimedia

Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar al Afacerilor Externe, după reuniunea informală a miniştrilor de externe ai UE, Péter Szijjártó a declarat: discuţiile purtate în cadrul punctului de pe ordinea de zi referitor la războiul din Ucraina au arătat clar că trebuie întărită vocea acelora care susţin pacea, deoarece cei care susţin războiul sunt în majoritate.

Ministrul ungar de externe a precizat: opinia majoritară este că trebuie continuate livrările de armament, ceea ce ne arată că toată lumea ia în calcul un război de lungă durată, lucru dovedit şi de propunerea UE potrivit căreia Ucraina ar urma să primească anual câte cinci milioane de euro, ca ajutor militar, în următorii patru ani.

„Această abordare ne produce o profundă tristeţe. Trebuie să ne întrebăm câţi oameni vor muri, cât de mari vor fi distrugerile pe care le va suferi Ucraina în următorii patru ani” – a declarat Péter Szijjártó. „Din păcate, am fost singurul care a vorbit împotriva acestei abordări. Noi nu vrem încă patru ani de război, noi dorim ca războiul să se sfârșească cât mai curând” – a adăugat ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a subliniat că au existat mari presiuni pentru ca Ungaria să voteze noua tranşă de 500 milioane de euro pentru finanţarea livrărilor de armament, precum şi a pachetului de 20 de miliarde de euro, pentru următorii patru ani. În opinia oficialului ungar, aceasta ar însemna ca, în următorii ani, contribuabilii maghiari care nu au nicio vină să plătească peste 80 de miliarde de forinţi.

Péter Szijjártó a accentuat: Guvernul ungar nu este dispus nici măcar să discute această propunere, până când autorităţile ucrainene nu vor scoate OTP Bank de pe lista sponsorilor internaționali ai războiului. Péter Szijjártó a amintit şi faptul că Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, a propus o întrevedere trilaterală UE – Ungaria – Ucraina pe această temă, iniţiativă respinsă de Dmitro Kuleba.

Ministrul ungar de externe s-a referit şi la situaţia maghiarilor din regiunea Transcarpatia şi a afirmat că autorităţile ucrainene au început „ucrainizarea” celor aproximativ 15.000 de elevi de etnie maghiară, în timp ce peste 5.000 de copii ucraineni refugiaţi îşi pot continua studiile în Ungaria.

Noile reglementări adoptate la Kiev reprezintă o gravă încălcare a dreptului internaţional, iar pentru Ungaria acest fapt va fi un principalul punct de vedere, atunci când în toamna acestui se va evalua respectarea de către Ucraina a criteriilor pentru începerea negocierilor de aderare la UE.

Péter Szijjártó a mai vorbit şi despre faptul că, şi cu această ocazie, au fost state membre ale UE care au pus pe tapet necesitatea unor sancțiuni împotriva industriei nucleare a Rusiei, dar Guvernul Ungariei nu va ceda nici în această chestiune. „Şi nu numai pentru că astfel de sancţiuni sun contrare intereselor noastre naţionale, ci şi pentru că sancţiunile au şubrezit competitivitatea economiei europene, iar unii ne-au luat de proşti” – a spus ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a amintit că, în prima jumătate a anului 2023, SUA şi-au dublat importurile de uraniu din Rusia, situaţie fără precedent din 2005 încoace. Răspunzând la o întrebare referitoare la situaţia din Africa de Vest, Péter Szijjártó a afirmat că în această regiune este nevoie de stabilitate şi pace, în caz contrar vom avea parte de noi valuri de imigranţi, situaţie căreia acum Uniunea Europeană nu ar putea să îi facă faţă.

În loc să întărească protecţia frontierelor UE, Bruxelles-ul încurajează procesele de migraţie – a mai spus ministrul ungar de externe, potrivit MTI citată de Rador.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized6 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul