Coautor la înalta trădare – Ziarul Incisiv de Prahova

Am comentat pe larg una dintre cele mai îngrozitoare operații puse la cale de tandemul Maior-Coldea. Prin care SRI-ul i-a supravegheat în masă pe ofițerii superiori ai Armatei Române. Nu am insistat însă suficient asupra faptului că Armata se putea apăra sau, în cel mai rău caz, opune, întrucât dispune de unul dintre cele mai performante servicii secrete. De ce nu a făcut asta? Înseamnă că la vârful ei a existat un al treilea personaj care poate fi acuzat de înaltă trădare. Ghici cine era ministrul Apărării când   s-a declanșat operațiunea? Gabriel Oprea.

Într-adevăr, era cu neputință ca ofițerii superiori ai Armatei Române să poată fi supravegheați în masă și în mod sistematic, fără ca serviciul secret al instituției să afle, să reacționeze și să sesizeze șefului ierarhic această situație. Iar șeful ierarhic era nimeni altul decât domnul Gabriel Oprea. Am explicat în analiza anterioară cum a fost organizată această supraveghere complexă. Care l-a vizat inclusiv pe șeful Marelui Stat Major. Apoi pe toți șefii statelor majore, pe categorii de arme. Și, în fine, pe toți ceilalți ofițeri superiori cu funcții de răspundere. În final, sute de persoane, constituind crema Armatei Române, au fost monitorizate în toate formele cunoscute și practicate de către Serviciul Român de Informații. În final, așa cum era de așteptat, nu a fost identificat niciun spion și niciun terorist printre acești importanți militari. Și niciun trădător. Ei nu au fost monitorizați nici măcar pentru suspiciuni de mare corupție. Scopul a fost pur și simplu acela de a li se identifica acestor oameni toate vulnerabilitățile. Astfel încât, la nevoie, beneficiarul tuturor acestor informații, care nu cred că este doar SRI, să poată să-i manipuleze în așa fel, încât să determine luarea altor decizii decât cele logice, impuse de situația de fapt. Întrucât, exceptând prezența noastră în câteva teatre de război, alături de armata Statelor Unite, România nu este angrenată în vreun conflict militar de proporții, nu mai rămân decât două scenarii posibile de utilizare finală a acestei neobișnuite monitorizări. Separat sau împreună: subminarea armatei naționale în eventualitatea unui conflict major; determinarea factorilor determinanți de la vârful MApN, tocmai prin indentificarea vulnerabilităților lor, să ia un anumit tip de decizii privind uriașele achiziții de echipamente militare, pentru care alocăm 2% din Produsul Intern Brut. Decizii care nu au nici rațiuni de natură militară și nici rațiuni de natură comercială, dar care vin în întâmpinarea celor care ne vând echipamentele. Și, tocmai de aceea, susțin cu tărie teza înaltei trădări lansată de generalul Dumitru Iliescu, fostul șef SPP.

E clar însă că vinovații nu pot fi doar foștii șefi ai Serviciului Român de Informații, George Maior și Florian Coldea. În mod obligatoriu, trebuie să mai existe coautori ai acestor operațiuni, îngenuncherea armatei, și în cealaltă parte. Dacă nu cumva există și o a treia parte. Să o luăm pe rând.

Există doi generali în România care mai aveau puțin și ajungeau mareșali. Florian Coldea e general cu patru stele. A fost înălțat la un asemenea rang în mod rapid de către fostul președinte Traian Băsescu. A fost împins prin hotărâri CSAT – iar una nu este secretă și o vom publica – să creeze o infernală rețea prin intermediul unor protocoale, în epicentrul căreia să se afle Serviciul Român de Informații. Care a început să supravegheze tot ce mișcă. Iar în baza informațiilor obținute, dobândind o putere colosală, care i-a îngenuncheat și pe procurori și pe judecători și pe politicieni și pe sindicaliști și pe cele mai multe dintre casele de presă, celelalte urmând să fie distruse sau preluate ostil. Dacă mai avea puțin timp, Florian Coldea se făcea mareșal. Iar George Maior devenea președintele României sau, în cel mai rău caz, prim-ministru. Nici astăzi, după ce ce SRI a fost descăpățânat, cei doi nu stau prea rău. Florian Coldea a rămas bine-merci general cu patru stele, este mare dascăl de Etică și încă își permite să poruncească și să amenințe. Pentru că dispune de informații care îi pot arunca pe mulți în aer. Pe mulți complici. În timp ce George Maior este cel mai important personaj din diplomația română, ocupând poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Și unul și altul stau încă la pândă, considerând că prada numită România nu le-a scăpat definitiv din gheare.

Al doilea general cu patru stele, cele mai importante dintre acestea fiindu-i acordate de Traian Băsescu, este Gabriel Oprea. Și el mai avea un singur pas pentru a ajunge mareșal. Când era pe cai mari, făcea și desfăcea guverne, își crease, cu ajutorul lui Victor Ponta, propriul serviciu secret și a fost gata-gata să devină prim-ministru a României. În parteneriat cu foștii șefi ai SRI, mai avea și opțiunea de a deveni șeful acestei instituții. Ceea ce ar fi însemnat că el conducea simultan SRI, cu toată forța colosală a acestei instituții, și Grupul Interministerial Strategic, serviciul secret creat printr-o hotărâre de guvern, la fel de neconstituțională ca și protocoalele.

Ei bine, atunci când s-a declanșat ampla operațiune de supraveghere a ofițerilor superiori din armată, generalul cu patru stele Gabriel Oprea era ministrul Apărării. Dar și șef al unui partid de strânsură, UNPR, care s-a lățit continuu în baza unor dosare de șantaj, prin care unii erau decapitați, iar alții îndemnați la supunere.

Această coincidență, care face ca Oprea să fi fost ministru al Apărării, chiar în timp ce întreaga conducere a Armatei era supravegheată de SRI, introduce în ecuație un nou element. Și anume că mai putea exista un mobil, de astă dată de natură politică, ce nu putea fi atins decât prin aducerea ofițerilor superiori la ascultare. Și anume înregimentarea politică a unei părți din Armată. Și se știe că, într-un fel, asta a și făcut Gabriel Oprea. A înregimentat politic, desigur neoficial, tot ce a putut din Armată, utilizând biciul și zăhărelul. Șantajul și etajul.

Mai este însă un detaliu care nu trebuie neglijat în tot acest raționament. Serviciul secret al Armatei Române, care, cum am spus, a fost și este ultraperformant. Cum puteau acești ofițeri de informații să nu știe nimic despre această amplă operațiune de supraveghere pusă la cale de SRI? Cum puteau ei să nu raporteze? Cu certitudine, s-a știut. Cu certitudine, s-a raportat. Și, cu certitudine șefii acestui servicu secret au fost liniștiți de către Gabriel Oprea. Acesta fie a bătut cu pumnul în masă, solicitându-le să se uite în cu totul altă parte, fie i-a asigurat că, în final, ajungând el însuși la butoane, va fi în măsură să meargă chiar atât de departe, încât peștele cel mic să-l înghită pe cel mare. Adică la capătul aventurii, SRI, când Oprea urma să ajungă pe culme, urma să fie subordonat serviciului secret al Armatei. Pentru că statul român se militariza, nu-i așa?

Și mă mai împiedic de un detaliu. Se numește Traian Băsescu. Cum să nu cunoască Traian Băsescu, care ținea sub braț întreaga comunitate a serviciilor secrete, detaliile acestei operațiuni, prin care democrația devenea doar o simplă ficțiune? El poate să ne spună că nu a știut. E dreptul său să facă pe niznaiul. Dar a știut. La fel cum a știut de protocoale. Pentru că, în cel puțin două rapoarte ale CSAT prezentate Parlamentului României și semnate cu numele de Traian Băsescu, se face vorbire atât despre hotărârile CSAT referitoare la protocoale cât și la protocoale.

Prin urmare, eu cred că și Traian Băsescu face parte din dintre cei responsabili.

Sorin Rosca Stanescu