Actualitate
Șefa Comisiei Europene: Haitele de lupi au devenit un real pericol în UE / Ce s-a întâmplat la ferma familiei von der Leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat luni asupra „pericolului real” pe care îl reprezintă haitele de lupi în Uniunea Europeană, anunțând o posibilă revizuire a statutului de protecție de care beneficiază acest animal, transmite France Presse.
Haită de lupi într-o pădure din GermaniaFoto: Shutterstock
„Concentrarea haitelor de lupi în anumite regiuni europene a devenit un pericol real pentru animale și, potențial, pentru oameni”, a declarat ea într-un comunicat de presă.
Șefa Comisiei Europene însăși a avut o experiență neplăcută cu lupii: în septembrie 2022, un astfel de animal a pătruns într-un padoc de pe proprietatea familiei von der Leyen din nordul Germaniei și i-a ucis un ponei bătrân pe nume Dolly.
Pentru Comisie, „revenirea lupilor în zone din UE în care au fost mult timp absenți duce la creșterea conflictelor cu comunitățile locale de fermieri și vânători, în special acolo unde măsurile de prevenire a atacurilor asupra animalelor nu sunt pe deplin puse în aplicare”.
Bruxellesul solicită „comunităților locale, oamenilor de știință și tuturor părților interesate să prezinte date actualizate privind populațiile de lupi și impactul acestora până la 22 septembrie”.
Problema numărului de lupi prezenți în diferite țări europene se află în centrul unor dezbateri aprinse și a unei adevărate bătălii a cifrelor între crescătorii de animale și asociațiile de protecție a mediului.
„Pe baza datelor colectate, Comisia va decide cu privire la o propunere de modificare, dacă este necesar, a statutului de protecție a lupului în UE și de actualizare a cadrului juridic pentru a introduce, acolo unde este necesar, o mai mare flexibilitate în funcție de evoluția acestei specii”, a adăugat executivul european, precizând că aceasta ar urma să „completeze posibilitățile actuale oferite de legislația UE”.
În conformitate cu Directiva UE privind habitatele din 1992, majoritatea populațiilor de lupi din Europa beneficiază de o protecție strictă, cu posibilitatea unor derogări. Acest cadru pune în aplicare cerințele Convenției internaționale de la Berna.
„Fac apel la autoritățile locale și naționale să ia măsurile necesare. Legislația europeană actuală le permite deja să facă acest lucru”, a declarat Ursula von der Leyen.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate



