Actualitate
Ucraina a eliberat mai bine de 54% din teritoriul ocupat de ruși de la începutul invaziei, afirmă șeful armatei americane
Armata Ucrainei a eliberat mai bine de 54% din teritoriul țării ocupat de trupele Rusiei în ultimele 19 luni, a declarat marți şeful Statului Major al armatei SUA, generalul Mark Milley, citat de CNN.
Generalul Mark MilleyFoto: Kevin Dietsch / Getty Images / Profimedia Images
Șeful armatei americane a afirmat că fiecare avans ucrainean și „fiecare centimetru de teritoriu recuperat” se datorează „curajului, meritului și incredibilului sacrificiu făcut de poporul ucrainean și de armata sa. Ucraina continuă să facă progrese deliberate și constante în eliberarea pământului său de sub ocupația rusă”.
„Până la această dată, Ucraina a eliberat peste 54% din teritoriul ucrainean ocupat de Rusia și continuă să mențină inițiativa strategică”, a declarat generalul Mark Milley într-o conferință de presă după reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina, la baza aeriană Ramstein din Germania.
Cei 54% din teritoriu se referă la teritoriul eliberat de la invazia lansată de Rusia în Ucraina în februarie 2022, a precizat ulterior marți purtătorul de cuvânt al lui Milley, col. Dave Butler, inclusiv zonele din jurul Kievului, Harkovului și Hersonului.
____
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



