INVIZIBILII. Familiile monoparentale – percepții, prejudecăți și dificultăți în societatea românească

Nu i-a fost ușor în cei 18 ani de când îl are pe Matei, dar spune că totul ține de psihic, din punctul ei de vedere, de puterea interioară care, antrenată, te ajută să reușești să treci peste toate greutățile. L-a crescut pe Matei în respectul față de ceilalți, față de carte și învățătură.

Mioara lucrează în administrație, este funcționară într-un oraș din Ardeal. Și-a învățat băiatul că banii au valoare, că se câștigă cu muncă.

„Am trecut cu el și prin bullyingul din școală și peste toate greutățile. L-am mutat, în ciclul gimnazial, într-o altă școală unde s-a împrietenit cu copii educați, proveniți din familii modeste, dar cu mult bun simț. Acum este în clasa a douăsprezecea, sunt tare mândră de el.”

Părintele singur, părintele 2 în 1, mamă și tată în aceeași persoană, trăiește în viteză, timpul său este împărțit între serviciu și copii depunând eforturi mari pentru a le asigura acestora traiul de zi cu zi și împlinirea nevoilor de educație și dezvoltare. Asta spune și Mioara, că a fost și tată și mamă pentru Matei, deși „nu puteam juca fotbal cu el și nici nu puteam discuta anumite subiecte băiețești, pe care de obicei le discută un tată cu fiul lui, dar Matei, care a crescut așa de când se știe, a acceptat situația ca atare.”

Mioara spune că societatea nu a ajutat-o prea mult, că nu a avut parte nici de susținere legală, nici financiară și nici socială. Simte că problemele ei nu au preocupat pe nimeni altcineva în afară de ea.

Ca Mioara sunt milioane de români care spun că se simt invizibili. Într-un amplu demers de a contribui la creșterea conștientizării problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile din societatea românească, Provident a demarat un proiect complex, Invizibilii, prin intermediul căruia își dorește să dea o mână de ajutor în găsirea unor soluții pentru aceste categorii, pe care le prezintă pe platforma invizibili.ro. Mai mult, pe această plaformă, cei din fiecare categorie vulnerabilă și invizibilă, așa cum este și cea a familiilor monoparentale, au posibilitatea de a obține informații despre cum pot trăi mai bine.

Pentru asta este nevoie de o schimbare sistemică și o viziune pe termen lung, este concluzia proiectului.

Familia monoparentală- o anomalie statistică

Din punct de vedere social, familia monoparentală este o anomalie statistică- așa cum reiese din studiul „Invizibilii”. Este percepută mai puțin ca o familie și, în unele situații, nici nu este recunoscută ca atare. Modelul normativ format din mamă, tată și copii, este cel general acceptat ca „familie” în societatea românească. Pentru 96% dintre cei care au copii, activitatea de părinte este extrem și foarte importantă pentru ceea ce îi definește ca oameni. În special românii care desfășoară activități pe cont propriu, precum și cei din medii rezidențiale cu până la 200.000 locuitori dau o importanță crescută rolului de părinte. Și pentru Mioara, activitatea de părinte se dovedește a fi foarte importantă „din prima zi, de când i-am auzit glasul,” spune ea.

Principala problemă pentru familiile monoparentale din România o constituie timpul, faptul că părintele trebuie să fie în două locuri în același timp: la serviciu și alături de copil. Mioara a reușit să găsească grădința și apoi școala unde programul lui Matei să se poată suprapune peste programul ei de 8 ore, dar spune că se simte nevoia să existe mai multe astfel de unități de învățământ unde copiii din familiile monoparentale să stea în siguranță, astfel ca părinții să poată merge fără griji la serviciu.

„Matei a avut mulți colegi care proveneau din familii monoparentale,” spune Mioara. „O parte din ei erau victime ale bullyingului în școală primară sau gimnazială, însă alții făceau parte chiar din rândul celor care inițiau bullyingul. Erau copii nesupravegheați, ai căror părinți nu aveau probabil timp să stea cu ei sau să fie prezenți în viața lor, care îi răsfățau peste măsură ca să compenseze poate alte lucruri.”

Peste 300.000 de copii români sunt crescuți de un singur părinte

Matei este unul din cei aproximativ 300.000 de copii români crescuți de un singur părinte. El primește pensie alimentară de la tatăl său în valoare de 200 de lei, lunar. „Acum, băiatul nu mai beneficiază de bursă socială, așa cum era reglementat până anul trecut. Și asta pentru că a apărut între timp o altă reglementare care care zice că, dacă minorul dintr-o familie monoparentală primește și pensie alimentară, nu contează cuantumul ei, nu mai are dreptul la bursă socială. Înainte primea bursa socială, doar pentru că făcea parte din familie monoparentală, nu conta nici ce medie avea, nici dacă primea sau nu pensie alimentară,” spune Mioara.

În general, o familie oferă o rețea întreagă de susținere pentru creșterea copilului. În cazul familiilor monoparentale, această rețea este mai mică. Dacă adăugăm și situația din gospodăriile în care adulții nu au nici resurse materiale suficiente și nici un nivel optim de educație, atunci toate acestea se transformă într-o vulnerabilitate greu de gestionat, cu impact asupra a cel puțin două generații.

Care sunt punctele care merită mai mult sprijin?

Din studiu reiese că este nevoie, așa cum spunea și Mioara, de o infrastructură mult mai bună și mai bine distribuită în teritoriu de îngrijire a copiilor. Apoi este necesar un acces facil și previzibil la creșe și grădinițe, precum și sprijin pentru dezvoltarea personală și profesională, atât pentru copil, cât și pentru părinte.

Prejudecățile nu ajută

Faptul că un părinte este singur și își crește copiii cu efort, împărțindu-se între serviciu și casă nu înseamnă că nu poate fi un părinte bun. Asta mai cu seamă dacă se găsesc și pârghiile necesare pentru ca atât părintele, cât și copilul să fie sprijiniți de societate. Este un drum cu dus-întors, fiindcă acel copil care va deveni un adult ce va aduce plus valoare, va întări societatea în viitor, ajutând la construcția ei pe baze solide.

Articol susținut de Provident