Connect with us

Actualitate

VIDEO Regele Charles, primit cu fast în Franța / Ce au în comun Macron și regele Marii Britanii

Publicat

pe

Regele Charles a sosit miercuri în Franța pentru o vizită de stat de trei zile, în timpul căreia el și președintele Emmanuel Macron speră să schimbe pagina pagina anilor de relații dificile dintre cele două națiuni, relatează Reuters.

Regele Charles al III-lea si regina Camilla alături de presedintele Macron si sotia sa, BrigitteFoto: Tim Rooke / Shutterstock Editorial / Profimedia

Regele și soția sa, regina Camilla, au fost întâmpinați de premierul francez Elisabeth Borne într-un Paris vântos, înainte de a se îndrepta către o ceremonie la Arcul de Triumf, unde au adus un omagiu soldaților francezi și britanici care au murit în cele două războaie mondiale.

Au au fost conduși pe bulevardul Champs-Elysees cu o mașină DS, făcând cu mâna celor câteva persoane care se adunaseră de-a lungul bulevardului.

„Păcat că nu a fost adus cu o trăsură”, a declarat Marie-Noelle Ahanso, o femeie în vârstă de 62 de ani, pentru Reuters.

„Oamenii vor vorbi, se vor plânge (de cheltuială), dar el este demn de Versailles, nu văd unde este problema”, a spus ea.

Vizita are loc în timp ce cetățenii francezi și britanici simt că inflația a ajuns la maxime care nu mai fusese atinsă de multe decenii, iar o cină planificată la somptuosul Palat Versailles, un simbol al privilegiului, a fost criticată de unii ca fiind insensibilă.

„Francezii se plâng tot timpul, oricum”, a adăugat Marie-Noelle.

Înainte de cina de la Versailles, cei doi au avut o întâlnire în biroul lui Macron de la Palatul Elysee.

Deși Charles are doar un rol consultativ în politica britanică, subiectele pe care cei doi le vor discuta includ războiul din Ucraina, loviturile de stat din Sahel, precum și schimbările climatice, potrivit oficialilor francezi.

Peste 150 de invitați, printre care Hugh Grant și Mick Jagger, la banchetului dat de Macron în cinstea regelui Charles

La banchet au fost invitați peste 150 de persoane, printre care actorul britanic Hugh Grant, starul rock Mick Jagger, fostul antrenor de fotbal Arsene Wenger, starul fotbalului francez Didier Drogba, precum și miliardarul francez Bernard Arnault.

Joi, Charles, Camilla, Macron și soția sa Brigitte vor vizita catedrala Notre-Dame pentru a vedea lucrările de restaurare după un incendiu masiv din 2019 care i-a distrus acoperișul.

Charles și Camilla se vor îndrepta apoi spre orașul Bordeaux, unde excursiile vor include o vizită la o podgorie ecologică.

Ce îi leagă pe Regele Charles și pe Macron

Regele, un vorbitor fluent de franceză, precum mama sa, regretata Regina Elisabeta, este dornic să calce pe urmele ei și este probabil să se refere la dragostea profundă a Elisabetei pentru Franța, au spus oficialii, călătoria fiind și o șansă de a reconstrui legăturile care au fost deteriorate de ieșirea haotică a Marii Britanii din UE în 2020.

„Este un francofil autentic”, a declarat Adelaide de Clermont-Tonnerre, redactor-șef al revistei franceze Point de Vue pentru Reuters TV.

„Mama lui era un simbol, devenise bunica Europei. Charles are o viață mai polarizantă”.

Charles a sperat ca o vizită de stat în Franța să fi fost prima sa ca rege, dar o călătorie din martie a fost amânată din cauza protestelor tensionate din Franța față de reformele pensiilor, spre rușinea lui Macron.

La a doua încercare de a se întâlni în Franța, regele, în vârstă de 74 de ani, și președintele Franței, în vârstă de 45 de ani, își vor propune să construiască o relație deja susținută de comunicările lor cu privire la Notre-Dame. Charles i-a scris lui Macron când catedrala a luat foc, iar cei doi împărtășesc și interese legate de climă și patrimoniu, au spus consilierii regali și observatorii.

„Amândoi sunt intelectuali, oameni erudiți”, a spus Clermont-Tonnerre, care subliniază că ambii trăiesc o poveste de dragoste nevonvențională, criticată.

Camilla, în vârstă de 76 de ani, a doua soție a lui Charles, după ce mult iubita și populara prințesă Diana a murit într-un accident de mașină la Paris în 1997, va lansa la Paris un nou premiu de carte alături de soția președintelui francez, Brigitte Macron.

Cuvintele calde, vizitele și gesturile simbolice vin după câțiva ani tensionați din cauza negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în 2020 și, după aceea, dispute pe probleme de la imigrație la vânzarea de submarine.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized18 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized2 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul