Actualitate
WTA Ningbo: Sorana Cîrstea, eliminată în optimi de locul 90 mondial – Recital de breakuri
Sorana Cîrstea, a treia favorită a competiției, a părăsit WTA Ningbo (de categorie 250) în optimi, jucătoarea noastră fiind învinsă de Katerina Siniakova, ocupantă a locului 90 mondial. A fost 6-3, 7-5 pentru sportiva din Cehia la capătul unui meci care a avut nu mai puțin de 15 breakuri.
Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia
Setul I
Cel mai important aspect pentru Sorana Cîrstea din primul set a fost acela că sportiva noastră nu a reușit să câștige vreun game de serviciu până la scorul de 5-1 pentru Katerina.
Cîrstea nu a avut nivelul dorit de la lansare în primul set, iar retururile cehoaicei au fost de calitate. Siniakova a fost mult mai inspirată în a găsi loviturile câștigătoare, iar unghiurile alese i-au dat bătăi de cap Soranei.
Finalul manșei a mai adus două breakuri, câte unul de fiecare parte, iar setul i-a revenit cehoaicei cu 6-3, după 44 de minute.
Setul II
La a treia tentativă, Sorana a făcut breakul în chiar primul game al setului secund, iar manșa avea să înceapă așa cum își dorea sportiva noastră.
Mai mult decât atât, erorile s-au înmulțit în dreptul Katerinei, iar Sorana a dus avantajul la 3-0, cu două breakuri.
Ecartul s-a păstrat după alte două breakuri consecutive: 4-1 pentru Cîrstea.
Din păcate, a urmat un pasaj de meci în care Sorana a greșit destul de mult și nu a avut cele mai inspirate alegeri în momentele importante. Astfel, de la 4-1 s-a ajuns până la 4-4.
Cîrstea a mai ratat o șansă importantă de a câștiga manșa la 5-4, pe propriul serviciu.S-a ajuns astfel la un total de 9 breakuri în manșă, după ce Siniakova s-a impus de la retur și a închis setul (7-5) și meciul după o oră și 48 de minute.
Sorana Cîrstea vs Katerina Siniakova 4-1
Sorana Cîrstea (26 WTA, favorită 3) și Katerina Siniakova (90 WTA) s-au întâlnit de cinci ori, iar aceasta a fost prima victorie pentru jucătoarea din Cehia.
2023, Ningbo Open: 6-3, 7-5 pentru Siniakova
2020, Dubai: 4-6, 6-3, 6-3 pentru Cîrstea
2019, US Open: 7-5, 6-2 pentru Cîrstea
2018, Madrid: 6-4, 2-6, 6-4 pentru Cîrstea
2017, Eastbourne: 6-3, 6-2 pentru Cîrstea.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



