Masacrele de la Ip și Trăznea: Visul lui Horthy și slăbiciunea statului român

Deși tensiunile interetnice dintre români și maghiari datau de secole, ceea ce s-a petrecut în acel an de tristă amintire pentru România a fost de neimaginat.

Miklos HorthyFoto: – / World history archive / Profimedia

Masacrele care au avut loc pot fi înțelese numai fiind privite în contextul politic al momentului. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva, și de ce România a fost incapabilă să-și apere cetățenii sunt întrebări care-și găsesc răspuns în starea de slăbiciune a statului român de la acel moment.

Situația României în anul 1940

În vara anului 1940, României i se impusese cedarea Adealului de nord în favoarea Ungariei. Vorbim de un teritoriu de peste 43 de mii de km2, aproape jumătate din suprafața Transilvaniei.

De reținut este faptul că Ungaria avea o dorința revanșardă încă de când se aflase în tabăra învinșilor în primul război mondial și, în urma tratatului de la Trianon din 1920, fusese obligată să cedeze României Ardealul. Visul dictatorului maghiar, Miklós Horthy, era acela de a reface Ungaria mare, în fapt un deziderat utopic, deoarece teritoriile reclamate erau locuite în majoritate de alte etnii.

Datorită situației internaționale extrem de tensionate, precum și depărtării geografice de eventualii aliați occidentali, care eventual ar fi putut să ofere garanții teritoriale, România a fost nevoită să se supună condițiilor Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.

În plus, Franța, țară care ar fi avut interesul unui aliat puternic în sud estul Europei, capitulase cu o săptămână înainte. În același timp, Anglia devenise tot mai izolată și nu putea să ofere niciun ajutor. Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări (Ungaria si Romania) pentru necesitățile de război.

Chiar și în aceste condiții groaznice pentru România, Ungaria a fost nemulțumită de teritoriul primit, guvernul maghiar se declara „zdrobit sufletește”, deoarece nu obținuse întregul teritoriu solicitat, ca suprafață și formă dorită. Populația pe care o pierdea România era de peste 2,6 milioane de locuitori. În acest context tulbure au avut reprobabilele masacre comise de armata ungară asupra populației civile românești.

Ip și Trăznea (Treznea), locurile celor mai mari crime…

Pașnica localitate Ip aparține de județul Sălaj. Acolo au conviețuit în liniște români și maghiari timp de generații. Această stare de fapt a luat sfârșit odată cu ocuparea Ardealului de trupele maghiare. Pretextul ingrozitoarelor represalii a fost unul fals.

În data de 7 septembrie a avut loc o explozie accidentală a muniției dintr-un depozit de armament, doi soldați maghiari fiind uciși. Explozia a fost cauzată de ambalarea necorespunzătoare, nefiind vorba de un sabotaj. Acest lucru a fost dovedit ulterior, când, în urma anchetei, cei patru români reținuți au fost eliberați fără a li se aduce acuzații.

Horthy cu Hitler (foto: – / ČTK / Profimedia)

Drept represalii, locotenentul ungur Vasvári Zoltán, după ce ordonă unității sale părăsirea cantonamentului de la Nușfalău, se îndreaptă spre Ip, unde va ajunge în seara zilei de 13 septembrie. În complicitate cu o parte din locuitorii maghiari ai comunei, militarii horthysti au acționat metodic, formând câteva echipe care au colindat comuna.

Fiecare echipă a primit drept călăuze etnici maghiari, pentru a se asigura o ‘eficacitate sporită’. Au fost formate șase astfel de echipe, dar una din călăuzele maghiare a pretins că nu cunoaște locurile, deși era localnic, salvând probabil astfel multe vieți nevinovate.

De altfel, există mărturia ulterioară a unui supraviețuitor, Gavril Butcovan, care atestă și alte cazuri ale cetățenilor maghiari care nu au achiesat la ideea masacrului:

„Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toți consătenii mei au pactizat cu criminalii horthyști. Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români. Cu siguranță, dacă acțiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai mulți care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, și în mod sigur numărul celor uciși era mult mai mic…”

Dincolo de execuțiile absolute gratuite, militarii maghiari s-au dedat și la atrocități, torturand cu deosebită cruzime multe dintre victime. Nu au fost cruțați copiii sau femeile… Un total de 157 de localnici de etnie română au fost asasinați în acea noapte.

Fapte similare au avut loc și în alte comune din Sălaj, dar și în alte județe. Un masacru de proporții a avut loc în comuna Traznea, unde un total de 87 de români și 6 evrei au fost executați.

Și aici, trupele maghiare au torturat victimele înainte de a le ucide. De menționat este faptul că aici au fost asasinați și 9 soldați români care se întorseseră la vatră, fiind demobilizați. Inclusiv preotul ortodox împreună cu familia lui, au fost omorâți.

Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși părinții săi, învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma).

Deși cele mai sonore nume, Ip și Traznea nu au fost, din păcate singurele localități unde trupele maghiare au făcut atrocități. Execuții au avut loc și în Mihai Bravu, Belin, Zăbala, Cosniciu de Sus, Camar, Halmasd, precum și în orașul Zalău.

Masacrele în memoria colectivă

Atrocitățile făcute de armata și administrația maghiară în Ardealul ocupat au fost subiectul propagandei anti maghiare desfășurate de regimul Ceaușescu în anii ’80. Pe de altă parte, profitând de acest lucru, propaganda maghiară a exacerbat acest lucru, încercând să minimalizeze magnitudinea faptelor.

Nu poate fi negat nici faptul că acțiuni criminale de răzbunare au avut loc în toamna anului 1944, când trupele române au eliberat Ardealul, alături de sovietici (n.r vor face subiectul unui alt articol).

Deși cei care au făcut aceste fapte, demult mai mică amploare, s-au simțit îndreptățiți la momentul respectiv, un act de cruzime nu poate justifica o altă cruzime.

Au existat voci care au făcut o corelație între ce s-a întâmplat în toamna anului 1940 și evenimentele de la Târgu Mureș 1990. Totuși, comparația este mult exgerată, între cele două evenimente fiind o perioada de 60 de ani, dar și un cu totul alt context socio-politic.

În același timp, oricât de mult ar fi politizate de propaganda uneia din părți, nimic nu poate șterge faptul că acele masacre au avut loc, iar memoria lor nu ar trebui ștearsă.

Surse:

-Petre Turlea, Ip și Trăznea, Atrocități maghiare și acțiune diplomatic

– Ioan Scurtu, Teodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu Istoria Românilor între anii 1918–1940

– Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940

– Cornel Grad, Al II-lea Arbitraj de la Viena (30 aug. 1940). Poziția Armatei Române

Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan: