Actualitate
Senat: Autovehiculele aparţinând Poliţiei locale, autorizate să utilizeze avertizarea cu lumină albastră
Senatul a adoptat marţi, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care autovehiculele aparţinând Poliţiei locale sunt autorizate să utilizeze dispozitivele de avertizare sonore şi luminoase de culoare albastră.
Politia Locala BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Potrivit expunerii de motive, Legea 155/2010 a Poliţiei locale asigură cadrul legislativ pentru dotarea mijloacelor de transport ale Poliţiei locale cu astfel de dispozitive, însă OUG 195/2002 nu include în lista utilizatorilor şi beneficiarilor de regim prioritar şi poliţia locală, scrie Agerpres.
„Proiectul unifică şi sistematizează cadrul legal în această materie, venind în sprijinul activităţilor şi competenţelor ce revin Poliţiei locale care va beneficia de un instrument normativ cuprinzător de către poliţiştii locali se exercită atribuţii de serviciu potrivit competenţelor ce le revin prin Legea 155/2010”, se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative, iniţiată de un grup de parlamentari USR şi PSD.
O altă propunere legislativă iniţiată de grup de deputaţi PNL, adoptată, marţi, de plenul Senatului, vizează tot Poliţia locală. Prin modificarea articolului 7 din Legea 155/2010, se acordă Poliţiei locale atribuţii de constatare şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.
Ambele propuneri legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în aceste cazuri.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



