Connect with us

Actualitate

Credincioşii străbat sute de kilometri şi aşteaptă ore în şir pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva / 300.000 de persoane sunt aşteptate în următoarele zile la pelerinajul de la Iaşi

Publicat

pe

Credincioşi din toată ţara vin în număr tot mai mare la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, înainte ca racla să fie depusă într-un baldachin special amenajat în curtea Catedralei, relatează vineri, într-un reportaj la fața locului, agenția Agerpres.

Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la IașiFoto: Agerpres

Tanti Maria din Şişcani a trecut de mult de vârsta de 70 de ani, dar preferă să fie printre primii care aşteaptă momentul în care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat.

„Am venit mai repede. Dacă nu, stăteam la rând mult şi bine. Aşa că mâine, când or scoate-o pe Preacuvioasă din Mitropolie, pe cine or să bage în faţă? Pe noi, cum altfel?”, spune ea.

„Vin mai devreme pentru că pe urmă e greu. Trebuie să stai în picioare mult”, completează bătrâna.

A ajuns la Iaşi cu aproape 24 de ore înainte. Am găsit-o stând pe un scăunel adus de acasă, tocmai de la Şişcani, judeţul Vrancea, în timp ce-şi sprijinea spatele încovoiat de povara anilor de zidul gardului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Aşa procedează de zeci de ani. Vine la Iaşi cu o zi mai devreme de scoaterea moaştelor Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană.

„Nu stau doar aici. Mai merg în biserică. Am haine, pături”, afirmă tanti Maria, în timp ce ne arată sacoşele din care se zăresc lucrurile pe care le-a adus cu ea din satul de lângă Adjud.

Ne spune că pentru a ajunge la Iaşi a trebuit să plece de acasă în toiul nopţii.

„De la ora 4.00 am plecat din satul meu. Apoi, de la Adjud, am urcat în tren şi am venit la Iaşi”, ne dezvăluie plină de mândrie şi bucurie bătrâna.

„De câte ori ai ajuns prima la rând?”, e întrebată bătrâna.

„Ei, nu am fost de multe ori, dar de vreo 3 ani tot am fost. Înainte, înaintea mea mai venea o altă babă, o femeie de prin Neamţ, Suceava. Era mai în vârstă ca mine. Una mai-năltuţă, aşa. Nu am mai văzut-o”, răspunde bătrâna şi în ochi începe să apară o umbră de îngrijorare.

Încercăm să îi alungăm gândul rău cu o glumă şi râdem. Ne povesteşte despre minunile Sfintei şi cum i-a „fentat” pe comunişti ca să se poată închina la raclă.

„Eu vin de mult timp. De pe timpul lui Ceauşescu. Alte timpuri, nu ca acum. Atunci nu era voie. Atunci stăteai aşa? Aoleu, te îngrămădeau, dărmau şi gardurile cu tine. Să tot fie vreo 40 de ani. Numai cât am fost bolnavă nu am ajuns la Preacuvioasa”, povesteşte bătrâna.

O întrebăm de ce vine de atâţia ani în pelerinaj la Iaşi. Ne răspunde simplu – ca să se roage. „Să ne dea Dumnezeu sănătate! La toată lumea, nu numai nouă”, spune tanti Maria din Şişcani.

„Sfânta ne dă putere, ne întăreşte şi uşurează”

Tot ca să se roage la Preacuvioasa Parascheva vine şi Constantina. Nu a venit cu mâna goală.

„Am venit cu busuioc, am adus mâncare de-am mâncat, în rest… îmbrăcăminte, scăunel, ca să stăm, că până mâine sunt atâtea ore. Am venit să fim printre primii, ca să ne uşurăm sufletele de păcate, de greutăţile noastre, să plecăm mai repede acasă. Mergem la Cuvioasa, la Sfânta Parascheva, o atingem şi plecăm acasă. Sfânta ne dă putere, ne întăreşte şi uşurează. Noi ne bucurăm că am ajuns aici, că am fost sănătoase. Ne bucurăm şi ne rugăm nu doar pentru copiii noştri sau familiile noastre. Ne rugăm pentru toată lumea, să aibă bine şi să fie bine şi sănătoasă”, transmite Constantina, doamna Tina, cum ne cere ea să îi spunem, din Adjudul Vechi, judeţul Vrancea.

În timp ce bunicuţele deapănă amintiri pentru a le trece timpul mai uşor, la câteva zeci de metri distanţă, pe lângă zidurile Mitropoliei, s-a format deja un rând impresionant de oameni. Sunt câteva mii de persoane care îşi aşteaptă cu răbdare rândul pentru a intra în Catedrala Mitropoliei şi Bucovinei, unde peste an stă depusă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Unii dintre aceştia sunt ieşeni care au vrut să se închine la Sfânta Parascheva înainte de prăznuirea hramului, pentru a lăsa loc pelerinilor.

„Am auzit că mâine dimineaţă la 6.00 vor scoate racla Sfintei din Mitropolie şi o vor pune în Curte. Vor veni mulţi în pelerinaj, vor sta cu orele, cu zilele. Aşa că am decis să venim noi mai devreme pentru a le lăsa lor loc de închinare. Noi putem veni nu doar de hramul Sfintei, ci în fiecare zi a anului”, au spus câţiva credincioşi din Iaşi.

Alţii au venit din judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa, în excursii organizate special. „Am venit cu autocarul. Azi stăm în Iaşi, ne rugăm şi ne închinăm la Preacuvioasa, după care mergem spre mănăstirile din Neamţ. Acolo vom şi dormi”, a povestit un grup de credincioşi veniţi din Brăila.

Una dintre cele mai ample manifestări religioase din România

An de an, în preajma zilei de 14 octombrie, Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. Credincioşi atât de rit ortodox cât şi catolic vin din ţară şi străinătate pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Potrivit tradiţiei, racla cu moaştele Sfintei Parascheva este scoasă din Catedrala Mitropolitană cu câteva zile înainte de prăznuirea hramului acesteia, 14 octombrie. Anul acesta, racla va fi scoasă pe 7 octombrie, în jurul orei 06.00, şi aşezată spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până pe 15 octombrie, până când se vor închina toţi pelerinii.

Pregătirea baldachinului unde va fi așezată racla cu moaștele Sfintei Parascheva (Foto: Agerpres)

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliakra din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiţia spune că şi-a împărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii ei. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post şi rugăciune.

Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinţii Trei Ierarhi”.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica „Trei Ierarhi”. De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Ea este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.

300.000 de persoane sunt aşteptate în următoarele zile pentru pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Autorităţile anunţă că iau măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii publice, deoarece se estimează că aproximativ 300.000 de persoane din ţară şi străinătate vor veni în zilele următoare la Iaşi, pentru a lua parte la pelerinajul organizat cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a nevoiaşilor.

„Conform estimărilor organizatorului, dar şi din datele noastre din anii anteriori, chiar şi înainte de pandemie, aşteptăm în jur de 300.000 de persoane care se vor închina la Sfintele Moaşte, dar şi persoane care vor participa la celelalte activităţi specifice pelerinajului. Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, echipe de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonele de deplasare a pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, comandantul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău, col Ioan Sandu, citează Agerpres.

Autorităţile locale vor primi, până pe 16 octombrie, sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din România, pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfăşura la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din municipiul Iaşi, în perioada 7 – 16 octombrie.

Pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (Foto: Agerpres)

„Împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi vom fi la datorie 24 de ore din 24 în vederea asigurării unui climat de siguranţă pentru toate persoanele prezente în aceste zile de sărbătoare la pelerinaj, prevenirea oricăror incidente ce pot perturba buna desfăşurare a manifestărilor religioase, acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistenţă medicală, precum şi deplasarea în siguranţă a tuturor persoanelor în zonele adiacente Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, fără a se bloca căile de comunicaţie rutieră”, a anunţat prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, în conferinţa de presă.

Pentru a fi evitate busculadele, aşa cum se obişnuieşte de mai mulţi ani, pe străzile din preajma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str Arhitect G.M. Cantacuzino – str Iordache Lozonschi – str Cloşca – str Petru Movilă – str Uzinei – str Morilor – str Alexandru Ipsilanti Vodă – str Sfântul Andrei – str Iancu Bacalu – Blvd Regele Ferdinand I al României.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, şeful Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă celor veniţi în pelerinaj să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizatori cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

De asemenea, jandarmii şi poliţiştii recomandă ca în perioada următoare să fie acordată o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice care vin în pelerinaj la Iaşi, precum şi a bunurilor personale.

Persoanelor care au probleme grave de sănătate şi care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală, autorităţile ieşene le recomandă să nu călătorească neînsoţiţi şi să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al serviciilor medicale de urgenţă din municipiul Iaşi.

„Vă asigurăm că desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresaţi-vă cu încredere celui mai apropiat reprezentant al forţelor de ordine aflat în zona unde sunteţi sau apelaţi numărul de urgenţă 112”, a declarat col Ionuţ Grădinaru, inspector şef al ISU Iaşi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul