Actualitate
Acţiune de salvare în Munţii Rodnei: 11 turişti irlandezi rătăciţi din cauza ceţii, salvaţi după o intervenţie de peste zece ore
Cei 11 cetăţeni irlandezi rătăciţi în Munţii Rodnei, din cauza ceţii, au fost salvaţi joi de salvamontişti, cu ajutorul unui elicopter SMURD, după o intervenţie de peste zece ore. Cinci dintre ei au fost duşi la spital pentru investigaţii, relatează News.ro.
Elicopter SMURDFoto: Bogdanel Vacarciuc | Dreamstime.com
„După 10 h şi 40 min ultimul cetăţean irlandez a fost coborat de pe munte. 5 dintre ei au fost coborâţi la spitalul din Borşa pentu investigaţii, restul neavând nevoie de ajutor medical. În acţiunea finalizată acum câteva minute a acţionat împreună cu salvatorii montani şi elicopterul de la POA Jibou”, au arătat reprezentanţii Salvamont Maramureş.
Unsprezece cetăţeni irlandezi erau plecaţi de miercuri dimineaţă de la mănăstirea Pietroasa într-o tură în Munţii Rodnei, dar s-au rătăcit din cauza ceţii.
Salvamont Maramureş preciza că turiştii erau echipaţi de munte, aveau hrană şi apă la ei, dar ceaţa densă care i-a surprins i-a obligat să rămână pe munte peste noapte.
„În grup sunt 2 persoane cu probleme medicale (medicamentaţie pentru probleme cu inima). S-a reuşit localizarea lor, fiind undeva sus pe un vârf spre Staţia Meteo, li s-a solicitat să nu se îndepărteze de la punctul în care sunt”, arătau salvamontiştii.
_________
(Foto articol © Bogdanel Vacarciuc | Dreamstime.com)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



