Actualitate
Mii de persoane au manifestat la New York, cerând „încetarea colonizării israeliene”
Mii de persoane au manifestat vineri în centrul New York-ului pentru a cere încetarea „colonizării israeliene” şi a denunţa sprijinul Statelor Unite pentru Israel, exprimându-şi totodată temerile faţă de operaţiunile militare din Gaza, relatează AFP și Agerpres.
Protest pro-palestinian la New YorkFoto: Andrea Renault/STAR MAX/IPx / AP / Profimedia
În megaoraşul de la răscrucea tuturor comunităţilor şi religiilor, numeroase steaguri palestiniene purtate de manifestanţi erau vizibile pe Broadway, în apropiere de Times Square.
În mare parte tineri şi de toate originile, purtând keffiyeh şi eşarfe, manifestanţii au cerut „eliberarea Palestinei” şi au acuzat Israelul de „genocid”, la şapte zile după atacurile sângeroase ale Hamas în care au fost ucişi peste o mie de civili în Israel.
De atunci, Israelul a bombardat fără încetare Fâşia Gaza şi a cerut populaţiei civile să evacueze nordul acestui teritoriu, anunţând o ofensivă terestră de amploare.
Începând de sâmbăta trecută, la New York, metropolă cu 8 până la 9 milioane de locuitori, între care până la 2 milioane evrei, au loc manifestaţii de sprijin pentru cauza palestiniană sau ceremonii de priveghere şi demonstraţii de solidaritate cu victimele israeliene ale atacurilor Hamas.
Ca şi în restul Statelor Unite, multe adunări au loc în campusuri universitare, cum ar fi cel de la prestigioasa Universitate Columbia.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



