Actualitate
SUA: Un pilot în afara serviciului încearcă să deturneze și să oprească, în zbor, motoarele unui avion
Un zbor regional operat de compania Alaska Airlines către San Francisco a fost deturnat duminică spre Portland, în statul Oregon, după ce un pilot de avion în vârstă de 44 de ani, care se afla în cockpit a încercat să oprească motoarele avionului în zbor, dezvăluie Reuters, citat de News.ro.
Avion în zborFoto: Bayne Stanley / Zuma Press / Profimedia Images
Suspectul a fost arestat de către Poliţia din Portland şi a fost inculpat de 83 de capete de acuzare – inclusiv tenatativă de omor şi punerea în pericol a unui avion, potrivit biroului şerifului comitatului Multnomah.
„L-am prins pe tipul care a încercat să oprească motoarele, a declarat autorităţilor în domeniul reglementării traficului aerian pilotul avionului, la momentul faptelor, potrivit unei înregistrări radio.
„Nu pare să creeze probleme. Cred că este imobilizat. Vrem forţe de ordine la aterizarea (avionului pentru a-l reţine)”, declara pilotul.
Potrivit unor postări pe X este vorba despre un pilot alcompaniei, Joseph David Emerson.
AN off-duty Alaska Airlines pilot, Joseph David Emerson, 44, tried to shut down jet’s ENGINES in mid-air while riding in cockpit jump seat,’ forcing plane to divert. He has been charged with 83 counts of attempted murder pic.twitter.com/tt1MjId6Iw
— AmericauD83CuDDFAuD83CuDDF8 (@Americafakts) October 23, 2023
Agenţia guvernamentală însărcinată cu reglementarea şi controale în domeniul Aviaţiei Civile în Statele Unite (FAA) a anunţat într-o notă, pe care Reuters scrie că a consultat-o, că bărbatul, un pilot care nu se afla în serviciu la momentul faptelor, a încercat să oprească motoarele avionului, de tip Embraer 175, prin activarea sistemului împotriva incendiilor.
El nu a avut timp să facă acest lucru, duminică, din cauza rapidităţii intervenţiei echipajului, care l-a imobilizat.
Potrivit unei baze federale de date, suspectul a fost autotizat medical să-şi reia serviciul luna trecută.
Investigaţii continuau pentru a i se înţelege motivaţiile, care nu sunt „în niciun caz legate de actualităţi internţaionale”, precizează FAA.
În Statele Unite, piloţii aflaţi în afara serviciului sunt desemnaţi de obicei drept pasageri ai unor zboruri regionale, pentru a se putea întoarce acasă sau să se ducă la următorul zbor.
Ei se aşează pe locuri speciale, în cockpit, ca în cazul suspectului.
Alaska Airlines a anunţat că toţi pasagerii avionului au ajuns la destinaţie, cu zboruri ulterioare. (News.ro)
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



