Actualitate
Kievul anunţă o acţiune în justiţie împotriva patriarhului Kirill pentru că a „justificat” invazia rusă
Ucraina a anunţat sâmbătă că a iniţiat o procedură penală împotriva patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, în contumacie, pentru că a „justificat” invazia rusă pe teritoriul său, potrivit AFP.
Patriarhul Kirill al RusieiFoto: Valery Melnikov / Sputnik / Profimedia Images
Patriarhul Kirill, un susţinător fervent al preşedintelui Vladimir Putin, a descris ofensiva rusă împotriva Ucrainei drept o luptă împotriva „forţelor răului”, notează News.ro.
Autorităţile ucrainene au declarat într-un comunicat că au „adunat dovezi împotriva capului Bisericii Ortodoxe Ruse, Vladimir Gundyaev (cunoscut sub numele de Kirill)”.
Acesta este „un membru al cercului interior al liderilor militari şi politici de vârf ai Rusiei şi (…) unul dintre primii care au susţinut public războiul împotriva Ucrainei”.
Potrivit autorităţilor ucrainene, Kirill a subminat integritatea teritorială a Ucrainei, justificând agresiunea armată.
„Vor fi luate măsuri pentru a-l aduce în faţa justiţiei pentru crimele comise împotriva statului nostru”, au adăugat autoritățile de la Kiev.
Ucraina, o ţară predominant ortodoxă, şi-a tăiat legăturile cu instituţiile ortodoxe legate de Rusia după începerea războiului.
În octombrie, Parlamentul ucrainean a votat pentru interzicerea unei Biserici Ortodoxe Ucrainene (UOC) legate de Moscova, acuzându-i pe membrii acesteia de colaborare cu Rusia.
Cândva cea mai populară biserică din Ucraina, şi-a pierdut adepţi de mai mulţi ani, pe măsură ce sentimentul naţional ucrainean a câştigat popularitate împotriva fostei puteri ruseşti.
Acest proces s-a accelerat odată cu înfiinţarea, în 2018, a unei Biserici Ortodoxe a Ucrainei (OCU) independente de Moscova.
Citește și:
____
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 4 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



