Actualitate
Intrarea Ucrainei în UE ar fi o „catastrofă” pentru agricultura europeană, afirmă liderul principalului sindicat agricol francez
Intrarea Ucrainei în UE ar fi o „catastrofă” pentru agricultura europeană, a reacţionat miercuri preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, într-un interviu acordat presei regionale din Franţa, după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
Recoltă de grâu din Zaporojie (Ucraina), în anul 2020Foto: Ukrinform / Avalon / Profimedia
„Într-un context de război, este foarte dificil să te pronunţi asupra acestui subiect, pentru că imediat eşti acuzat că nu sprijini Ucraina. Dar vorbind strict din punct de vedere agricol, o intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă pentru agricultura europeană”, a avertizat liderul sindical francez, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.
Potrivit acestuia, agricultura ucraineană „nu joacă după aceleaşi reguli”, ea produce aproximativ „echivalentul unui sfert din agricultura europeană, mai ales în ce priveşte creşterea păsărilor şi marile culturi, dar cu norme de mediu şi standarde de producţie mult sub practicile noastre”.
Produsele agricole ucrainene au deja acces liber pe piaţa UE, în virtutea unei facilităţi pe care blocul comunitar a oferit-o Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia.
Această facilitate a afectat însă cu precădere ţările est-europene vecine cu Ucraina şi mai puţin ţările vest-europene. Acestea din urmă şi Kievul au protestat faţă de măsurile pe care guvernele unor state est-europene le-au luat pentru a-şi proteja agricultorii păgubiţi de cerealele ucrainene comercializate la preţuri sub costurile producătorilor locali.
____
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



