Actualitate
Dispeceratul energetic are probleme cu echilibrarea sistemului, din cauza energiei regenerabile. „Această ideologie a înverzirii trebuie să țină cont de siguranță și de preț”, spune Burduja.
Specialiștii de la Dispeceratul Energetic Național au probleme cu menținerea echilibrului în sistem, în contexul în care din ce în ce mai mulți prosumatori și proiecte de energie regenerabilă intră în funcțiune, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja. El a arătat că ideologia înverzirii care a cuprins Europa trebuie să țină cont în primul rând de securitatea energetică și de preț.
Turbine eolieneFoto: Dreamstime.com
„În privința energiei regenerabile, este o rată atât de accelerată, încât pe mulți îi sperie, inclusiv la Dispeceratul Energetic Național. Am fost acolo și specialiștii sunt îngrijorați de creștere accelerată a numărului de prosumatori și a ponderii de energii renenerabile și a producției intermitente”, a spus ministrul, într-o conferință de specialitate organizată de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.
El a arătat că fenomenul va continua, iar în următorul an vor intra în sistem alte capacități de 2.000-2.500 de MW, finanțate prin PNRR.
„Am explicat și la Bruxelles: nu poți să elimini cărbunele, să nu mergi nici pe nuclear, să nu accepți nici gazul, dar să ai o energie sigură. România trebuie să-și facă auzită această voce. Trebuie să explicăm că aceasta ideologie a înverzirii nu poate să nu țină cont de securitate și de preț. Deci aceasta este ordinea priorităților: energia trebuie să fie sigură, ieftină și verde, în ordinea aceasta. Verde dacă se poate și cât se poate”, a completat Burduja.
Citiți și: Fenomenul fotovoltaicelor a scăpat de sub control. ANRE propune limitarea capacității pe care o poate instala un prosumator
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



