Connect with us

Actualitate

Javier Milei, noul președinte al Argentinei, vrea să rupă legăturile cu Rusia. Reacţia Kremlinului

Publicat

pe

Javier Milei, un nonconformist cu vederi radicale de dreapta, care duminică a obţinut aproape 56% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Argentina, a declarat anterior că va rupe legăturile strânse cu ţări precum Rusia, China şi Brazilia, invocând dezacordul cu politicile guvernelor acestora, relatează Reuters.

Javier Milei, președintele ArgentineiFoto: Luciano Gonzalez Torres / Xinhua News / Profimedia

Milei şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Ucraina în conflictul acesteia cu Rusia şi a declarat că vede Statele Unite şi Israelul ca fiind principalii parteneri ai Argentinei, conform News.ro.

Kremlinul a declarat luni că a luat notă de declaraţiile despre Rusia ale preşedintelui ales al Argentinei, Javier Milei, dar că doreşte să menţină legături puternice cu Buenos Aires.

„Am luat act de o serie de declaraţii pe care domnul Milei le-a făcut în timpul campaniei electorale, dar ne vom concentra şi îl vom judeca în principal după declaraţiile pe care le va face după învestire. Susţinem dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Argentina”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Guvernul de centru-stânga demisionar al Argentinei a menţinut legături strânse cu Rusia, importând vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 şi făcând presiuni pentru a se alătura grupului de naţiuni BRICS, susţinut de Moscova.

„Regele junglei”

Economistul ultraliberal Javier Milei (53 ani), intitulându-se „regele junglei” și etalând un fierăstrău electric în timpul campaniei electorale, a agitat politica argentiniană într-un moment delicat pentru țara latino-americană.

Batman și Joker. Un bărbat deghizat în leu și altul al cărui cap și brațe au fost înlocuite cu drujbe. Nu este un carnaval sau un festival de benzi desenate, ci un miting extravagant pentru campania candidatului argentinian la președinție Javier Milei.

Un populist de dreapta, Milei a trecut în doar câțiva ani de la popularitatea studiourilor de televiziune şi monologurile de succes presărate cu ieşiri furioase împotriva „castei politice” (pe care o considera vinovată de perenele probleme economice ale Argentinei), la candidatura la preşedenţie.

Economistul ultraliberal a reușit să ajungă acolo unde alții au eșuat: s-a încadrat în spațiul dintre peronismul partidului „Frente de Todos” și adepții fostului președinte Mauricio Macri, reprezentat de partidul „Juntos por el Cambio”. De aici și motto-ul său: „Nu am venit să conduc mieii, am venit să trezesc leii”, scrie Euronews, citat de Rador Radio România.

Succesul lui Milei pare să stea în capacitatea acestuia de a canaliza furia pe care o simt argentinienii față de clasa conducătoare, într-un context de inflație cu trei cifre și sărăcie în creștere. Creșterea anuală a prețurilor este de 140%, în timp ce peste 40% din populație se luptă să se ajungă cu banii de la o lună la alta.

„Vorbește ca un om oarecare de pe stradă, ca unul dintre noi, acesta e motivul pentru care este atât de popular”, explică Rodrigo Agüera, un chelner argentinian care locuiește în Barcelona. „Sunt în favoarea unei schimbări”, spune el, însă „va trebui să vedem ce se întâmplă mai departe, pentru că până la urmă politicienii vor fi mereu politicieni, îți spun una și apoi fac alta”.

Considerat până de curând o figură secundară în politica argentiniană, în 2021, Milei a reușit să-și transforme succesul de moderator în show-uri de televiziune într-un loc în Camera Deputaților, camera inferioară a Congresului argentinian.

Ulterior, a lansat ceea ce părea o candidatură prezidențială de lungă durată care a zguduit instituția politică din Argentina atunci când, la alegerile locale din august, considerate un sondaj important privind preferințele alegătorilor, a primit cele mai multe voturi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::Photography2 zile ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

Actualitate2 zile ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri locale2 zile ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

Actualitate2 zile ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 zile ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social3 zile ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized3 zile ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized3 zile ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Diverse3 zile ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
Sport4 zile ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

UncategorizedO săptămână ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized3 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized3 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized3 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse4 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Top Stiri Comisarul