Actualitate
Ce șanse are România să intre în Schengen în decembrie? Negrescu: Vom vedea cum va arată ordinea de zi finală
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu pune că șansele României de a intra în Schengen pot fi evaluate cu adevărat la începutul lunii viitoare, precizând că alegerile din Olanda au o importanță în tot acest tablou.
Victor Negrescu, europarlamentar PSDFoto: AGERPRES
„Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost pusă pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de către președinția spaniolă așa cum a promis anterior. Vom vedea cum va arată ordinea de zi finală care va fi stabilită cel mai probabil pe 5 decembrie după reuniunea ambasadorilor europeni. Atunci vom putea evalua cu adevărat șansele României. Până atunci se vor fi terminat și alegerile din Olanda(care sunt peste două zile). Se estimează că, dacă vor cîștiga alegerile partidele proeropene vom avea un răspuns pozitiv pentru România”, a declarat, pentru HotNews.ro, Victor Negrescu.
Potrivit eurodeputatului român, după alegeri, premierul olandez urmează să facă o vizită în Bulgaria de la care ne putem aștepta să vină cu un anunț pozitiv pentru București și Sofia.
Reamintim că Olanda s-a opus aderării Bulgariei la Schengen, iar Austria s-a opus extinderii cu cele două țări.
„În respectivul context, Austria ar rămâne singurul stat care s-ar opune aderării și tradițional, până în prezent niciun stat nu rămâne singurul care să se opună. În plus, există șanse ca partidul condus de Rutte să facă presiuni asupra Austriei ca să cedeze opoziția. Dacă acest lucru se va întâmpla, o posibilă aderare a României și Bulgariei va fi posibilă pe cale aeriană din luna martie a anului 2024. În următoarea perioadă voi avea o vizită în Austria unde mă voi întâlni cu mai mulți politicieni austrieci și vom prezenta din nou argumentele în favoarea aderărrii României”, a mai spus Negrescu.
Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 5 decembrie, exact în forma în care a figurat și pe agenda JAI din decembrie 2022, când Austria a blocat intrarea României în spațiul european de liberă circulație. Tema a fost repusă pe agendă deși Viena a transmis în mod repetat că nu și-a schimbat poziția.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 2 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum O săptămână„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Politicacum 5 zileRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum 7 zileSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială
-
Uncategorizedacum 7 zileZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)



