Connect with us

Actualitate

Delfinii militari ai Rusiei ar fi evadat / Studiul care a vrut să-i facă pe bărbați vegani a dat chix / Netflix încheie anul în forță

Publicat

pe

Delfinii militari ai Rusiei ar fi evadat Sebastian Stan îl va juca pe Donald Trump într-un nou film Un nou șerif va fi în oraș pe SkyShowtime Netflix încheie anul în forță Un nou roman al lui Stephen King va fi ecranizat și nu e chiar oricare „Homeworld 3” aterizează în sfârșit anul viitor Studiul care a vrut să-i facă pe bărbați vegani a dat chix

Nerd AlertFoto: Hotnews

Delfinii militari ai Rusiei ar fi evadat

O știre care a trecut aproape complet neobservată săptămâna aceasta, dar nu le-a scăpat și celor de la IFL Science, e că „furtuna secolului” care a lovit sudul Rusiei și Crimeea pe 26-27 noiembrie a dus la distrugerea completă a țarcurilor plutitoare în care Flota Rusă de la Marea Neagră își ținea delfinii militari în portul din Sevastopol, unde își are baza permanentă.

Situația a fost sesizată de analistul naval H.I. Sutton pe pagina sa de „X”, acesta notând pe baza imaginilor făcute din satelit că furtuna a distrus în proporție de 100% țarcurile și că este plauzibil ca unii sau chiar toți delfinii să fi scăpat în larg. El a subliniat că este 100% convins că structurile au fost distruse în întregime, dar că evadarea delfinilor nu e dată ca fiind certă.

Sigur, Sutton e un analist militar și membru al comunității OSINT care după începerea războiului din Ucraina a ajuns să fie pe larg citat, inclusiv de mari publicații occidentale, așa că își alege cu grijă vorbele. Probabil ca să decreteze cu siguranță de „100%” evadarea delfinilor ar fi trebuit să apară o filmare cu momentul. Dar altfel ce să fi făcut cetaceele? Au stat pe loc să le reconstruiască rușii țarcurile?

Ah, și în caz că e prima oară când auzi de subiect și te întrebi de ce au rușii delfini militari, ei nu au fost instruiți să intre în luptă împotriva unor nave de război, ci pentru a depista eforturi de sabotaj subacvatic ale scafandrilor inamici. Rușii au construit două țarcuri pentru delfini la intrarea în portul Sevastopolului la începutul lunii februarie a anului trecut, când Putin încă se prefăcea că vrea pace.

Un detaliu mai puțin cunoscut e că programul delfinilor militari a fost „moștenit” de Ucraina după prăbușirea URSS, dar că rușii au recapturat exemplarele pe care le avea marina ucraineană odată cu ocuparea Crimeii în 2014. Un înalt oficial ucrainean susținea însă în 2018 că majoritatea delfinilor au refuzat „colaboraționismul” și că au murit după ce au intrat în greva foamei, potrivit The Guardian.

Sebastian Stan îl va juca pe Donald Trump într-un nou film

Nu vin cu știrea asta după cea anterioară pentru a stârni vreo polemică vizavi de declarațiile sale despre Rusia sau războiul din Ucraina, dar fostul președinte american Donald Trump va fi jucat de actorul de origine română Sebastian Stan într-un viitor film al aclamatului regizor iranian Ali Abbasi. Sigur, poate ai aflat deja vestea, că am văzut că a fost anunțată de aproape toată presa de la noi.

Mie mi-a trecut însă cumva pe sub radar dezvăluirea făcută miercuri de revista Variety, dar nu aveam cum să n-o includ în rubrica de săptămâna aceasta, în caz că ai ratat știrea. Potrivit surselor celor de la Variety, filmul care se va numi The Apprentice, o referință la reality show-ul cu același nume al lui Trump, va fi despre tinerețea magnatului din New York, cu mult înainte ca el să intre în politică.

Deadline notează de asemenea, citându-și propriile surse, că producția a început săptămâna aceasta și că distribuția filmului îi va include pe actorul american Jeremy Strong (câștigătorul unui Premiu Emmy pentru rolul din serialul Succesion) și bulgăroaica Maria Bakalova, un nume în ascensiune la Hollywood după ce a jucat-o pe fiica lui Borat în Borat Subsequent Moviefilm din 2020.

Sebastian Stan își confirmă din nou statutul de vedetă la Hollywood după numeroasele roluri din filmele Marvel sau Pam & Tommy, printre altele(FOTO: Jose Perez/Bauergriffin.com / The Mega Agency / Profimedia)

Un nou șerif va fi în oraș pe SkyShowtime

Trecând de la filme la seriale, cei de la SkyShowtime, ultima platformă de streaming apărută pe plaiurile mioritice, au anunțat săptămâna trecută lansarea unui nou serial western marca Taylor Sheridan, cineastul american din spatele unor serii ca Mayor of Kingstown, Tulsa King, Yellowstone, 1883 și1923. Dar viitoarea serie nu va fi un nou spin-off care să profite de popularitatea uriașă a Yellowstone.

În schimb, serialul numit Lawmen: Bass Reeves este unul de sine stătător ce se învârte în jurul unuia dintre primii șerifi de culoare din istoria Statelor Unite și primul angajat la vest de râul Mississippi, pe vremuri o piatră de hotar ce marca trecerea din „Vestul Sălbatic” în restul Statelor Unite. Serialul a avut premiera pe Paramount+ în 5 noiembrie, dar la noi apare mai cu întârziere în streaming.

Asta se datorează parțial faptului că în România abonamentul pentru SkyShowtime, care difuzează în Europa filmele și serialele Paramount+, costă mai puțin de jumătate față de prețul din SUA. Dar lansarea mai târzie înseamnă și că ne putem face o idee despre cât de bun e serialul, Lawmen: Bass Reeves având o notă de 7,8 / 10 pe IMDb și o rată a aprobării și mai strălucită pe Rotten Tomatoes.

Netflix încheie anul în forță

După ce săptămâna trecută a apărut informația că a reînnoit populara sa serie Black Mirror pentru încă un sezon, Netflix a anunțat săptămâna aceasta încă două vești majore la capitolul seriale într-un veritabil tur de forță la final de an, unul marcat de o concurență tot mai acerbă pe piața de streaming și eliminarea „password sharing” pentru clienții săi din întreaga lume.

Prima veste ține de o nouă miniserie la care lucrează și care va spune povestea reală a Griseldei Blanco, o „baroneasă” columbiană a cocainei care a fost supranumită „Văduva neagră” și „Bunica cocainei” în perioada sa de glorie între anii 1970 și începutul anilor 2000. Rolul principal al serialului care se va numi simplu Griselda va fi jucat de actrița americano-columbiană Sofia Vergara.

Miniseria ce va avea 6 episoade a fost creată de Eric Newman, care a fost și realizatorul serialelor Narcos și Narcos Mexic, în timp ce în scaunul regizorial îl avem pentru toate episoadele pe Andrés Baiz, care anterior a regizat tot Narcos. Deși Netflix anunțase de ceva timp acest serial și lansase inclusiv un trailer, acum a venit în sfârșit și cu o dată de lansare: 25 ianuarie 2024.

A doua veste este legată de unul dintre cele mai apreciate seriale lansate de Netflix anul trecut: The Sandman, bazat pe seria de benzi desenate a autorului britanic. Netflix a anunțat în noiembrie 2022, la scurt timp după încheierea primului sezon, că serialul va fi continuat și cu un sezon 2, ceea ce nu a reprezentat tocmai o surpriză, dat fiind modul în care s-a încheiat ultimul episod.

Compania americană de streaming a anunțat acum că au început în sfârșit și filmările pentru noile episoade, dezvăluirea făcută joi venind la exact 35 de ani de la apariția primului număr al benzilor desenate create de Gaiman. Netflix a publicat și o scrisoare în care acesta își exprimă încântarea, după cum îți poți imagina, și a venit cu o scurtă descriere la ceea ce ne putem aștepta:

„O nouă călătorie începe din Destiny’s Garden și ne va duce până în Infern, de la Heart of the Dreaming până în Grecia Antică și Franța din timpul Revoluției, iar de acolo la o serie de locuri pe care nici măcar nu mi le pot imagina”. Din păcate Netflix nu a venit deocamdată și cu o potențială dată de lansare pentru sezonul 2, dar ne putem aștepta probabil și la asta în curând.

Un nou roman al lui Stephen King va fi ecranizat și nu e chiar oricare

Publicat de King sub pseudonimul său Richard Bachman, The Long Walk (tradus la noi ca „Marșul cel lung”) își imaginează o Americă totalitară, romanul avându-l drept protagonist pe Ray Garraty, un adolescent de 16 ani care, în pofida dorințelor mamei sale, se înscrie să participe la Marșul cel lung, un concurs anual în care 100 de băieți trebuie să alerge într-un ritm constant, fără să se oprească.

Ultimul care rămâne în picioare va primi „Marele Premiu”, adică tot ce își poate dori pentru restul vieții sale. Regizorul american Francis Lawrence a dezvăluit acum într-un amplu interviu acordat celor de la Business Insider că a fost cooptat să adapteze pentru marele ecran romanul publicat de King în 1979 și care de-a lungul anilor a fost subiectul mai multor tentative eșuate de ecranizare.

Printre cei care au vrut să facă un film pe baza poveștii s-au numărat George A. Romero, Frank Darabont și André Øvredal. Ah, iar dacă numele lui Francis Lawrence îți sună cunoscut dar nu știi exact de unde, el e regizorul filmelor The Hunger Games, deci e una dintre cele mai în măsură persoane să transforme povestea respectivă a lui King într-un lungmetraj. Deocamdată nu știm și alte detalii.

Ultimul film The Hunger Games e acum în cinematografe, fiind totodată liderul box office-ului (Chris Pizzello / Associated Press / Profimedia Images)

„Homeworld 3” aterizează în sfârșit anul viitor

Săptămâna aceasta ne-a adus o veste majoră și la capitolul jocuri video, cei de la Gearbox Publishing și Blackbird Interactive anunțând în sfârșit data de lansare pentru Homeworld 3, îndelung așteptatul său titlu de strategie în timp real. Iar când zic „îndelung așteptat” nu e niciun fel de exagerare, ținând cont că Homeworld 2 a apărut în urmă cu 20 de ani iar noul joc a fost anunțat în 2019.

Interesantă e și data aleasă pentru lansare: 8 martie 2024, de Ziua Internațională a Femeii. Homeworld 3 va fi disponibil exclusiv pentru PC în 4 variante cu diverse chestii extra, versiunea de bază a jocului urmând să coste 59,99 dolari. „Not great, not terrible”, după cum ar zice tovarășul Diatlov. Sigur, mă raportez la cât costă de regulă titlurile de anvergura asta.

Știu și eu că unora încă li se pare ceva halucinant să dai aproape 300 de lei pe un joc video. Odată cu anunțul privind data de lansare, Homeworld 3 a fost scos și la prevânzare, putând fi comandat atât de pe Steam și Epic Games Store, cât și de pe site-ul său oficial. Uite și cele 4 variante de care menționam și ce cerințe are pentru PC pentru a putea fi jucat în condiții optime:

Studiul care a vrut să-i facă pe bărbați vegani a dat chix

În ceea ce aș descrie drept unul dintre cele mai inedite studii făcute anul acesta, doi cercetători în psihologie din Germania, Alma Elisabeth Scholz de la Universitatea din Würzburg și Jan Lenhart de la Universitatea din Bamberg, au vrut să vadă dacă bărbații pot fi convinși să adopte diete vegetariene sau vegane prin schimbarea modului în care acestora li se face reclamă.

„Dietele vegetariene sau vegane nu sunt încă populare în rândul majorității bărbaților, deși ele sunt benefice atât pentru sănătate, cât și mediu. Preferințele scăzute ale bărbaților pentru astfel de diete ar putea proveni din asocierea răspândită a cărnii cu masculinitatea și a veganismului cu feminitatea”, notează cei doi cercetători în introducerea studiului publicat în revista Frontiers in Communication.

Aceștia au recrutat online participanți pentru studiu și le-au oferit descrieri pentru mai multe rețete. Descrierile în cauză au conținut cuvinte care sunt asociate în mod convențional cu rețetele respective sau cu mâncăruri considerate „masculine”. Cercetătorii au cerut participanților să evalueze rețetele și cât de potrivite sunt pentru bărbați și femei, după cum relatează EurekAlert!

Scholz și Lehnart au măsurat de asemenea cât de tare se identifică bărbații cu diferite forme de masculinitate, atitudinea lor față de veganism și le-au mai cerut să noteze cât de multă carne consumă de regulă și motivele din spatele opțiunilor lor culinare. Cercetătorii au constatat că bărbații care se identificau mai puțin cu masculinitatea tradițională au fost mai afectați de „marketingul” masculin.

Dar cei doi psihologi germani au constatat de asemenea că majoritatea bărbaților din eșantionul lor făceau parte din categoria respectivă, acesta fiind și unul dintre neajunsurile studiului. Una dintre concluzii a fost că schimbarea descrierilor rețetelor vegetariene pentru a suna mai „masculin” a schimbat într-adevăr percepția bărbaților asupra lor, ele fiind considerate mai puțin feminine și mai neutre.

Însă chiar și așa, concluzia generală a fost că preferințele culinare ale bărbaților nu s-au schimbat din cauza descrierilor modificate. Dar cei doi cercetători nu se dau bătuți, notând că studiul lor a reprezentat doar o „intervenție pe termen scurt” asupra mentalității participanților și că unele mai de durată ar putea avea rezultate diferite și „merită explorate”.

Arată într-adevăr bine dar nu cred că păcălește pe nimeni (FOTO: Roman Diachkin / Alamy / Profimedia Images)

Hai să vedem și o știre pe scurt, că am avut din nou multe săptămâna aceasta: după ce a anunțat la începutul lunii trecute că serialul său Shogunul, așteptat de 5 ani de fani, va avea în sfârșit premiera în februarie anul viitor, televiziunea americană FX a dezvăluit acum și data exactă: 27 februarie. În România el va fi difuzat în streaming pe Disney+.

La capitolul trailere noi am avut 3 care mi s-au părut interesante săptămâna aceasta, hai să le vedem:

  • de departe capul de afiș e primul trailer lansat de Warner Bros. pentru Furiosa, următorul titlu al francizei Mad Max pe care regizorul australian George Miller a reșapat-o în 2015 cu Mad Max: Fury Road, la 36 de ani după apariția primului film. Furiosa, care o va avea pe actrița Anya Taylor-Joy în rolul principal, alături de Chris Hemsworth, va fi lansat în cinematografe pe 24 martie 2024:

  • de la Netflix am avut un trailer pentru Society Of The Snow, filmul regizorului spaniol J. A. Bayona despre „Dezastrul din Anzi” sau „Miracolul din Anzi”, depinde cum vrei să privești lucrurile ținând cont că 29 din cei 45 de pasageri ai zborului UAF 571 care s-a prăbușit în 1972 în vestul Argentinei au supraviețuit după 72 de zile petrecute pe munte. Nu e nicidecum primul film despre dezastru, dar se anunță unul interesant:

  • și tot de la Netflix (chiar nu exageram că au avut un tur de forță săptămâna aceasta) avem și un trailer pentru partea a doua parte a sezonului final al The Crown, ultimele episoade ale unuia dintre serialele fanion ale platformei americane de streaming urmând să fie lansate pe 14 decembrie. Nu cred că The Crown are nevoie de vreun fel de descriere, așa că uite trailerul:

În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de săptămâna trecută, o poți găsi aici:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized8 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized9 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul