Actualitate
Vrei sa te angajezi in armata? Ministrul Apararii e dezamagit de programul pentru rezervisti, dar vrea sa-i atraga pe tineri

Prezent la o ceremonie militara la Arad, Mihai Fifor a fost intrebat, sambata, de jurnalisti despre problema numarului mic de rezervisti pe care ii are Armata, ministrul afirmand ca se vor lua o serie de masuri pentru atragerea mai ales a tinerilor spre o cariera militara.
„Si anul acesta derulam programul pentru rezervistii voluntari, trebuie sa recunosc ca anul trecut nu am obtinut cel mai mare succes, sau nu succesul la care noi ne-am asteptat pentru acest proiect, dar continuam si am incercat sa imbunatatim conditiile prin care sa putem atrage rezervistii voluntari catre Armata Romana. In momentul de fata suntem in analiza cu alte masuri care sa atraga spre Armata Romana corpul rezervistilor. Ne preocupa atragerea nu doar a rezervistilor, ci si a tinerilor, pentru care am deschis larg portile colegiilor militare”, a spus ministrul.
Fifor a anuntat ca din toamna se redeschide „dupa un numar bun de ani” Colegiul Militar Constanta, respectiv colegiul de marina.
„Pe de alta parte, in invatamantul universitar am marit foarte mult numarul de locuri anul acesta, pentru ca dorim sa largim baza de selectie pentru viitorii ofiteri, ofiteri medici, suntem preocupati sa formam un corp militar de elita, perfect adaptat la noile provocari la care este supusa Armata Romana”, a spus Fifor.
Referitor la masurile ce vor fi luate, ministrul a declarat ca acestea se refera la imbunatatirea conditiilor de munca pentru militarii romani, „lucru care este transpus prin investitii majore in unitatile militare, in trehnica de lupta, in tot ceea ce inseamna inzestrarea”.
„Avem 33 pana la 40 la suta din buget bani destinati strict pentru inzestrare. Sunt si masuri care tin de cariera militara, de statutul militarului roman, de imbunatatirea clitatii vetii militarului roman”, a declarat Fifor.
Intrebat daca s-a gandit sa se orienteze catre zonele cu multi asistati sociali pentru atragerea tinerilor in armata, ministrul a spus ca programul e deschis tuturor cetatenilor.
„Nu punem piedici nimanui, oricine poate sa acceseze programul (…) Este un numar foarte mare de ani in care intr-un fel legatura dintre Armata Romana si societate poate ca a fost cumva slabita”, a declarat ministrul.
Mihai Fifor a fost prezent la Arad pentru a participa la actiuni dedicate sarbatoririi Zilei Fortelor Terestre Romane, una dintre acestea fiind o ceremonie la Monumentul Ostasului Roman, situat in Piata Avram Iancu.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Uncategorizedacum O săptămânăCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum O săptămânăZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămână5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum 7 zileTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 4 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniRoborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex



