REPORTAJ Contemporan, salonul din București unde arta se împletește cu tunsul: „Podoaba capilară e mai mult decat păr, e un simbol”

Una dintre clădirile înghesuite de pe strada Biserica Amzei găzduiește, odată la trei luni, un vernisaj. În toate celelalte zile este salon de tuns. După ce treci de gangul plin de coloane cu onduleuri și linii șerpuite, dai direct de un locșor cu miros de bomboane și crini. O lumină albastră ghidează oamenii către etaj, unde are loc fuziunea dintre artă și păr.

Expoziție ContemporanFoto: Andra Mureșan/ HotNews.ro

Într-o seară ploioasă de noiembrie, mai mulți oameni au venit să vadă „Până când curge apa limpede”, în cadrul vernisajului cu același nume, și să înțeleagă care-i treaba cu părul și ce rol joacă el în artă.

Denisia și Alex pare că au deslușit mai repede misterul ăsta și au pus bazele, în 2018, acestui business numit „Contemporan”. A început fără vreun plan, din dorința Denisiei de a avea un atelier unde să lucreze. Pentru că spațiul pe care l-au găsit inițial lângă Parcul Cișmigiu era prea mare, au decis să-l împartă.

Alex lucra pe atunci la Londra 17, un salon din București. În scurt timp și-a dat demisia și a ocupat camera alăturată Denisiei. Oamenii puteau să vină să se tundă și, în același timp, să vadă care-i procesul din spatele unor opere de artă, uneori intangibile sau străine lor. Cinci ani mai târziu au schimbat locația și au crescut o comunitate.

În timpul ăsta, spațiul a găzduit vernisaje cu diverse teme, toate având în centru un element central: oamenii. Asta pentru că oamenii sunt cei care vin la salon, fie ca să consume artă, fie ca să își schimbe părul. Pentru vernisaje colaborează cu curatoarele Raluca Ilaria Dumitrescu sau Cris Buta care, spune Denisia, au făcut „inima acestei clădiri învechite să bată”.

Expoziții despre fazele lunii pline, dulciuri și oameni, șobolani sau păr, toate sunt teme care le permit oamenilor care vin la Contemporan să reflecte asupra lor. Cu oglinzile puse strategic în mijloc, cu rame mari din lemn, omul devine și el parte din artă.

Alex și Denisia s-au cunoscut cu patru ani înainte să deschidă salonul, într-o vacanță la Botoșani, de unde vin amândoi, iar artista descrie începuturile lor ca pe o „iubire de-o vară” care încă durează.

Stilistul căruia nu-i plac saloanele

Alex. FOTO: Andra Mureșan / HotNews.ro

În mod paradoxal lui Alex nu-i plac prea mult saloanele. I se pare că le lipsește intimitatea, e prea mult zgomot, iar conexiunea cu clientul poate fi mult mai greu de creat dacă lucrezi la foc continuu. „E o atmosferă prea dezorganizată, din punctul meu de vedere”. Așa că au decis să ia lucrurile mai ușor la Contemporan.

Are 32 de ani și a început să facă cursuri de stilist chiar după liceu. „Societatea nu te îndrumă către ceva la ce te pricepi sau la ce ai putea să te pricepi. Nu se întâmplă nici în 2023, nu se întâmpla nici când am început eu…”, își amintește Alex. „Și mi-am spus atunci că trebuie să fac ceva pe moment, ca să plec de acasă”.

Văzuse o emisiune cu Geta Voinea, o cunoscută hairstylistă, care l-a convins să facă asta. „Nu fac ce mi-am imaginat că o să fac: coafuri pentru designeri, pentru prezentări de modă, pentru shootinguri. Asta am vrut să fac inițial. Apoi mi-am dat seama că nu e de mine și că e mai bine să tund și să vopsesc”.

A încercat și lucratul cu designeri sau munca pentru editoriale, însă i s-a părut prea plictisitoare. Nu se simțea confortabil și avea mereu nevoie de mai multă acțiune. Dacă acolo lucrezi doar câteva ore, după care mai faci mici retușuri, în salon are mereu parte de oameni diferiți și de o altfel de interacțiune.

După ce-a plecat de la Londra 17, a venit ideea, luată împreună cu Denisia, să combine două business-uri: un atelier de pictură și unul de tuns. Prima dată a fost o combinație între două ateliere, dar și-au dat seama că lumea nu e interesată de așa ceva și au decis să extindă sau, mai degrabă, să modifice proiectul.

Așa că au ajuns la formula: galerie de artă și salon de tuns. Au început cu expoziții cu lucrările Denisiei. Din păcate, spațiul în care erau în momentul ăla, de lângă Cișmigiu, nu prea le permitea să organizeze vernisaje, pentru că vecinii se plângeau de gălăgie.

Când tunde, Alex folosește briciul pentru că-i permite să obțină mai multă textură. Se învârte în jurul scaunului ca și cum ar face o coregrafie, până când iese ce vrea clientul. La prima întâlnire, mulți dintre ei se tem că poate să le strice părul. „Poți să-l strici, într-adevăr, dacă nu ții briciul cum trebuie să-l ții și tai părul ca pe pâine”, explică Alex răzând.

Doar că nu e cazul lui. Când avea opt luni, a avut un accident care l-a lăsat cu cicatrici pe mâna stângă și o parte din față. A căzut pe un reșou și a trebuit să stea prin spitale în următorii ani.

Unii clienți îl întreabă dacă a fost la „Colectiv”, când îl văd pentru prima dată. „Nu, nu am fost. Probabil dacă aș fi fost acolo, nu m-aș fi aflat azi aici. Pentru că recuperarea e grea după un astfel de accident”, explică Alex. A citit multe despre Colectiv, însă spune că n-a reușit să se uite la film. „Știu ce simt oamenii de acolo și nu am putut să mă uit. E prea dureros pentru mine”.

Șocul a venit când a văzut în postările oamenilor care au fost la Colectiv că nu s-a schimbat nimic după 30 de ani, când a fost și el în aceeași poziție.

Nu simte că este vindecat sută la sută nici acum. Mai are zone afectate, cum ar fi mâna, tendoanele și nervii. Cu toate astea, lucrează zi de zi cu mâinile într-un mod meticulos și atent, aproape ca un chirurg.

Se regăsește în artă și a început să se analizeze prin intermediul ei, încă de când a cunoscut-o pe Denisia. Chiar dacă a avut mentori de-a lungul timpului, printre care și Bogdan Miric, stilistul care l-a ajutat să-și construiască bazele în ale tunsului, spune că inspirația pentru tot ce înseamnă Contemporan a venit de la Denisia.

„Fetița care desenează”

Denisia închide ochii și-și ascultă bătăile inimii cu un stetoscop. Face asta pentru că arta ei explorează zona din interiorul nostru, mai exact bătăile inimii, pe care le percepe ca pe „un amalgam de pete de culoare care se întrepătrund”.

„Inima omului bate de aproximativ 4.000 de ori pe oră iar fiecare pulsație, fiecare zvâcnire, fiecare palpițatie mă ajută pe mine să traduc fiecare sunet în culoare.”, continuă artista. „De fapt, mintea mea interpretează sunetele ca pe o culoare”.

La fel ca Alex, Denisia are 32 de ani și s-a născut în Botoșani. Dintotdeauna a știut că arta e pentru ea un mod de a-și trăi viața. Iar de prin gimnaziu au început să observe asta și cei din jur. I se spunea „fetița care desenează”. Până a venit vremea să dea la liceu, îi era extrem de clar ce vrea să facă. A mai fost nevoie doar să treacă și de permisiunea părinților, care după lungi insistențe de la profa ei de desen s-au dat pe brazdă și-au lăsat-o să se înscrie la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, din Botoșani.

Se ferește de clișee, tocmai de aia n-ar vrea să spună că menirea ei în viață este arta, însă e clar un lucru după care se ghidează. Iar asta se regăsește și-n Contemporan, într-o bună măsură.

Chiar dacă nu prea vine la salon mai nou pentru că stă acasă cu fetița lor, Luana, care are un an și zece luni, Denisia e prezentă la Contemporan prin alte moduri. Se ocupă de tot ce ține de social media, ajută și la vernisaje uneori și, mai nou, prin lumănârile din ceară pe care le vezi și miroși direct cum intri-n spațiu. Chiar dacă totul a început oarecum organic, fără prea multe planificări, a luat ceva timp până ce lumea a înțeles ce vor ei să facă.

Oamenii nu știu tot timpul cum să interacționeze cu arta, iar asta e perfect normal

O lucrare a Denisiei. FOTO: Andra Mureșan / HotNews.ro

De când au deschis salonul, Alex și Denisia au auzit deseori „Păi ori e salon, ori e galerie”.

Alex nu înțelegea de ce nu pot oamenii să accepte că au combinat două business-uri și a ieșit ceva diferit. În plus, explică Denisia, salonul nu este doar un spațiu de îngrijire sau de înfrumusețare, ci poate fi și un spațiu pentru introspecție sau care contribuie la o anumită stare de spirit.

Ceea ce a ajutat ca oamenii să înțelegea conceptul lor a fost, surprinzător, pandemia. Alex spune că îi pare rău când vorbește despre asta, pentru că știe că mulți au fost afectați de restricțiile impuse atunci, însă lor perioada aia le-a fost benefică. Aveau un proprietar chiar de gașcă, care i-a lăsat să amâne plata chiriei și au putut să respire o perioadă, cât de cât. După ce s-au redeschis saloanele, lumea căuta locuri cât mai restrânse, voia să se protejeze și să riște cât mai puțin.

Conceptul lor de salon privat s-a pliat la fix pe asta. „Intimitatea contează, din punctul meu de vedere. A fost momentul perfect la care lumea să vină într-un loc unde nu sunt prea mulți oameni”, spune Alex.

Drept dovadă, el nici măcar nu s-a îmbolnăvit în perioada aia cu mii de infectări pe zi. L-a prins covidul pe picior greșit, în 2022, la sfârșitul pandemiei, „dintr-o neatenție”, când renovau salonul.

„Oamenii nu sunt oi la tuns. Într-un salon tipic așa e. Repede, că vine următorul. Nu mai avem conexiune. Îmi place să stau puțin de vorbă, să vedem despre ce e vorba, cu ce te ocupi. Poate găsim ceva potrivit pentru tine”, continuă Alex. „Te relaxezi, mai caști un ochi. Sunt și cliente care nu vor să le vadă lumea cu vopsea sau cu prosop pe cap sau ude în păr. Creează o anxietate. Ceea ce mi se pare… fair. Nici eu nu mă simt confortabil în astfel de situații”.

Au avut și dăți în care oamenii nu știau cum să interacționeze cu arta. Însă asta e perfect normal, crede Alex, pentru că nu suntem obișnuiți de mici cu lucrurile astea. De aceea, el și Denisia o duc pe Luana la expoziții de când e mică.

Odată, la unul dintre vernisaje, cineva a pus mâna pe o lucrare și a scăpat-o. „Se mai întâmplă și momente de genul acesta. Dar au sunat și au rezolvat cu artistul”.

Lucrările trebuie înmânate artistului exact așa cum le-au primit. „Dar astea sunt cazuri nefericite, din păcate, și rare. Sper să nu se mai întâmple. Sunt oameni care nu știu ce înseamnă arta. După cum am spus, nu se pune mâna pe lucrare. În 99% din cazuri, oamenii nu pun mâna pe lucrări. Fac asta din respect, nu neapărat că se gândesc că o vor strica. E un respect pentru artistul respectiv”.

Totuși, sunt dăți în care artistul vrea ca omul să interacționeze cu arta sa.

La ultimul vernisaj, în a doua încăpere erau expuse lucrările Lorenei Cocioni, care folosește des în lucrările ei corpul și lucruri, aparent banale, din viața de zi cu zi. De exemplu, spălatul sau pieptănatului părului. Una dintre lucrările ei de la Contemporan seamănă cu o harpă, cu corzi făcute din forme de ceramică similare unor dinți. Dacă-ți treceai degetele prin ea, scotea o melodie. Mult timp, lucrarea a fost neatinsă, poate tot din frica oamenilor de a interacționa cu arta.

Scopul vernisajelor de la Contemporan este de a ajuta artiștii să vândă și să conecteze oamenii cu un domeniu care poate să le pară străin la prima vedere. Sunt și dăți în care lucrările își găsesc o casă. Însă nu prea des. Prețurile diferă în funcție de artist și pot ajunge de la sute de lei până la mii de euro.

Așează-te în fața unei oglinzi. Ce vezi?

FOTO: Andra Mureșan / HotNews.ro

Oglinzile sunt un obiect prin care omul care ajunge la Contemporan poate să devină operă de artă. Ele au fost construite special în jurul acestui element central – omul.

De fapt, Alex și Denisia încearcă de multe ori să arate că hairstylistul nu este doar „un om care tunde”.

„Hairstylistul nu doar transforma parul, ci îți poate transforma viața într-o anumită măsură. Podoaba capilară e mai mult decât păr, e simbol, e arhetip, e ceea ce ne definește”, explică Denisia.

Așa că au organizat și sesiuni de tuns în natură, înainte de pandemie. Duceau scaunul și tundeau printre dealuri și copaci. În alte dăți au adus trupe pentru concerte și intenționează să facă asta și-n viitor.

Inițial a făcut lucrurile din interiorul salonului singur, însă de vreun an Alex lucrează împreună cu Alexandra, care e stagiară. „Încă lucrez cu teamă”, spune ea. Dar simte că învață zilnic. A experimentat și ce înseamnă lucrul într-un salon clasic, înainte să vină la Contemporan.

„Salonul clasic e ceva haotic, cu șefi care te pun să lucrezi până la 22, deși termini la 18 teoretic. Nu aveam voie să ating nimic, decât să mă uit și să dau cu mătura”, își amintește Alexandra.

Așa că felul în care lucrează Alex i s-a potrivit mult mai bine. Îi explică de câte ori are nevoie, o lasă să pună mâna pe păr și nu simte că există o relație de tipul „șef – elev”. Chiar dacă arta e mereu prezentă în ceea ce fac, Alex și Denisia recunosc că procesul din spatele Contemporan este același ca la orice business.

Totuși, vorbim de o afacere

Bineînțeles că au apărut și neînțelegeri de aproape șase ani de când lucrează împreună. Însă, treptat, lucrurile au început să meargă de la sine.

Au învățat că trebuie să-și dea spațiu ca fiecare dintre ei să poată să facă ceea ce știe mai bine. Așa că Alex nu se bagă peste treaba de social media sau procesul creativ al Denisiei, la fel cum nici ea nu se bagă în foarfecele lui.

Sunt conștienți amândoi ca e nevoie să aducă lucruri noi care să le crească brandul. Încearcă să le îmbine cu pasiunile lor și cu lucruri care li se mulează pe suflet. Așa au început să lucreze și la o colecție de haine, care speră că să iasă anul viitor.

În tot timpul ăsta au făcut multe sacrificii. De exemplu, n-au mai fost de ceva vreme în vreo vacanță. Așa că următorul lucru pe listă este fix asta și plănuiesc s-o facă după revelion.

-O să mai dorm vreodată o seară întreagă, se întreabă o clientă care tocmai s-a ridicat de pe scaunul colegului lui Alex, de la Contemporan.

-Eu sunt cu tine, îi răspunde stilistul.

Serile s-au scurtat, iar orele de somn au devenit și ele mai puține pentru el și Denisia de când au devenit părinți. Alex recunoaște că este o treabă grea să crești doi copii, atât pe Luana, cât și salonul, dar simte că merg în direcția bună.

Până atunci, lasă lucrurile să meargă de la sine.