Actualitate
Elevul care a murit la Odorheiu Secuiesc, găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor
Elevul care a murit după prăbuşirea parţială a clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a fost găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor. Aceştia au folosit şi o dronă cu termoviziune în încercarea de a-l găsi, potrivit News.ro.
Interventie la caminul liceului din Odorheiu SecuiescFoto: Agerpres
Potrivit reprezentanţilor Salvamont România, 20 de salvamontişti din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Harghita au participat la acţiunea de căutare-salvare a victimelor din clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc.
„Pe lângă salvamontiştii participanţi la acţiunea de căutare în dărâmături, alţi doi salvamontişti au cercetat zona cu o dronă cu termoviziune şi cu un câine de căutare Salvamont, câinele fiind şi cel care a identificat a patra victimă”, a precizat sursa citată.
Clădirea internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns.
Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



