Actualitate
VIDEO Noi controverse în SUA: Armata demontează monumentul confederat de la un important cimitir militar
Armata americană a anunțat miercuri că demontează un monument dedicat soldaților confederați din Războiul Civil american, amplasat într-unul dintre principalele cimitire militare americane, în apropiere de Washington, potrivit AFP.
Demontarea monumentului confederat din ArlingtonFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
De mai mulți ani, monumente sau clădiri care onorează soldați sau personalități din Confederație, statele sudiste care s-au opus abolirii sclaviei și au luptat pentru secesiune (1861-1865), au fost redenumite sau demontate în întreaga țară.
Această mișcare s-a accelerat după valul de proteste din 2020, în urma uciderii unui bărbat de culoare, George Floyd, de către un polițist alb la Minneapolis, în timpul unei arestări.
La sfârșitul lunii octombrie, armata a finalizat redenumirea a nouă baze militare care poartă numele unor lideri confederați.
Memorialul care urmează să fie demontat se află în Cimitirul Național Arlington, în statul Virginia, unde sunt înmormântați circa 400.000 de veterani și familiile lor, precum și doi președinți americani, printre care John Fitzgerald Kennedy.
Lucrările au fost suspendate pentru scurt timp în această săptămână de un tribunal sesizat de „organizații și persoane care doresc să păstreze patrimoniul Sudului american”, potrivit unui document judiciar.
Instanța a ordonat apoi reluarea lucrărilor.
Potrivit comitetului însărcinat cu supravegherea îndepărtării monumentelor sau a obiectivelor militare care îi onorează pe confederați, monumentul în cauză „oferă o viziune nostalgică și mitologizată a Confederației, inclusiv simbolizări și reprezentări foarte igienizate ale sclaviei”.
Comisia a cerut ca statuia și structurile de bronz de sub ea să fie îndepărtate, dar să se păstreze baza și fundațiile pentru a nu deteriora mormintele din jur.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



